Cum arată Ovidiu Cuncea în prezent. Actorul a trecut de la preoție la călugărie

.
Ovidiu Cuncea și-a schimbat viața complet de câțiva ani. Actorul a divorțat de soția sa după 21 de ani de mariaj și a ales calea preoției.

Ovidiu Cuncea are doi copii cu fosta soție care l-au susținut, ba chiar s-au mutat cu acesta după ce a divorțat și a devenit preot. Perioada divorțului a fost un grea pe care actorul a depășit-o cu ajutorul credinței în Dumnezeu. Iată că anul acesta a venit cu schimbări și mai mari, de-a dreptul radicale pentru fostul actor. Ovidiu Cuncea s-a retras în februarie la mânăstire pentru a depăși cu bine perioada pandemiei de COVID-19, iar după două luni s-a călugărit, relatează impact.ro.

Ovidiu Cuncea povestea în trecut că tatăl său își dorea să-l vadă preot și, probabil, de acolo a venit și harul și dorința de a îmbrăca haina preoțească: „Se naște de undeva. Tatăl meu m-a încurajat să dau la Teatru. Își doreau să fiu preot. M-ar fi văzut la o parohie apropiată de ei. Sunt primul actor al teatrelor din România care face și asta. Îi povesteam neliniștile mele lui Mircea Albulescu și îmi spunea că o să fiu unic în felul acesta, mă încuraja.

Citește și Octavian Strunilă s-a reprofilat pe perioada pandemiei de COVID-19. Ce face acum actorul

Înainte de hirotonie am vrut să renunț. Am fost hirotonit în Grecia, acolo mai erau încă trei episcopi. S-a creat o tensiune și am avut un sentiment că dacă deranjez să nu mai fac. Apoi am rămas în rugăciune și s-a limpezit totul” – povestea în urmă cu ceva vreme Ovidiu Cuncea.

Citește și – Dana Budeanu îl atacă pe Raed Arafat: „Terminați cu aberațiile”

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton