Oana Radu se numără astăzi printre vedetele cu fizic de invidiat, dar pentru artistă, ultimii ani au fost o adevărată încercare.
Cântăreața a trecut prin schimbări fizice majore din cauza kilogramelor suplimentare.
În 2014, Oana Radu a reușit performanța de a ajunge de la 121 de kilograme, la 57, dar, ulterior, a luat din nou în greutate, revenind la puțin peste 100 kg.
Acela a fost momentul când Oana l-a întâlnit pe actualul partener de viață, Cătălin, care i-a fost antrenor personal și nutriționist și care a ajutat-o să dea jos în 50 de zile, circa 30 de kilograme.
Cu ajutorul unei diete echilibrate și a unui program regulat de antrenament fizic, Oana Radu a reușit dobândească silueta mult visată, iar astăzi, arată și se simte mai bine ca niciodată.
Oana Radu a apelat și al ajutorul medicului esteician pentru câteva intervenții la nivelul buzelor, dar și al bustului. Chiar în urmă cu o lună, artista povestea pe rețelele de socializare că și-a făcut o operație de lifting a sânilor.
Recent, tot în mediul rețelelor sociale, Oana Radu a postat un colaj foto cu felul în care arăta înaine de a slăbi. Schimbarea fizicului cântăreței este una majoră, diferențele de aspect ale Oanei Radu de astăzi și cea de acum 10 ani fiind evidente.