Cum arată noua casă a cuplului Jennifer Lopez-Ben Affleck. A costat 61 de milioane de dolari / Foto

.

După doi ani de căutări, Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au găsit locuința la care visau. Celebrul cuplu a decis să achiziționeze o proprietate uriașă în Benedict Canyon, Los Angeles.

Locuința este așezată pe un teren de peste 20.000 de metri pătrați. Deși, inițial, proprietatea a fost pusă la vânzare cu 135 milioane de dolari, Jennifer Lopez și Ben Affleck au reușit să negocieze un preț de circa 61 de milioane de dolari. Potrivit zvonurilor apărute în presa internațională, cei doi ar fi plătit cash pentru noua locuință.

Cum arată noua proprietate cuplului Lopez-Affleck

Situată într-o comunitate privată numită Wallingford Estates, proprietatea, care a fost construită în 2000, are aproximativ 38.000 de metri pătrați de spațiu de locuit.

Vezi în GALERIA FOTO cum arată noua casă a lui Jennifer Lopez și Ben Affleck.

Casa dispune de 12 dormitoare și 24 de băi, un garaj pentru 12 mașini plus alte 80 de locuri de parcare exterioare, o piscină superbă, un pavilion în grădină cu bucătărie și un complex sportiv care include un ring de box, o sală de sport și un teren de pickleball.

„Dragostea este frumoasă. Dragostea este bună”

Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit în vara lui 2022, pe 16 iulie, într-o capelă din Las Vegas. La o lună de la eveniment, ei și-au jurat din nou credință în cadrul unui eveniment fastuos care a avut loc pe proprietatea lui Affleck de pe malul râului, lângă Savannah, statul Georgia, SUA.

Citeşte şi: Jennifer Lopez a știut pe cine să aleagă. Ben Affleck își răsfață fiica vitregă. Cum au fost surprinși cei doi

Citeşte și: Jennifer Lopez face sacrificii pentru frumusețe. La ce oră se trezește zilnic pentru a face sport

Citeşte şi: Cum arată gemenii cântăreței Jennifer Lopez. Max și Emme sunt leiți tatălui lor

„Dragostea este frumoasă. Dragostea este bună. Și se dovedește că dragostea are răbdare. Douăzeci de ani de răbdare. (…) Am avut cei mai grozavi martori. Ne-am citit jurămintele în mica capelă și ne-am dat unul altuia inelele pe care le vom purta tot restul vieții. (…) A fost cea mai frumoasă noapte din viața noastră.

Este adevărat ce se spune: „Tot ce ai nevoie este dragoste”. Suntem atât de recunoscători că avem asta din abundență, o nouă familie minunată de cinci copii minunați și o viață pe care nu am avut niciodată mai multe motive să o așteptăm cu nerăbdare”, a transmis J.Lo după marele eveniment din Las Vegas.

„Numele meu legal va fi doamna Affleck!”

După căsătorie, artista a luat numele actorului și s-a declarat extrem de mândră de acest lucru. Cu toate acestea, ea nu renunță la numele care a consacrat-o.

”Oamenii îmi vor spune Jennifer Lopez, dar numele mel legal va fi doamna Affleck pentru că suntem împreună. Suntem soț și soție. Sunt mândră de asta. Nu cred că este o problemă. Dețin controlul deplin asupra vieții mele și mă simt puternică ca persoană și ca femeie.

Pot înțelege că oamenii au anumite păreri despre asta și este în regulă. Dacă mă întrebi cum mă face să mă simt, simt că este un gest romantic. Este despre tradiție și romantism pentru mine. Sunt genul acela de femeie” –  a precizat ea.

Jennifer Lopez și Ben Affleck au mai format un cuplu între 2002 și 2004. Ei erau logodiți dar s-au despărțit cu puțin timp înainte de a ajunge în fața altarului.

Odată ce am anulat nunta în urmă cu 20 de ani, a fost decepția vieții mele și sincer am simțit că voi muri”, a povestit cântăreața, anul trecut.

Cei doi s-au cuplat din nou în 2012, iar în luna aprilie a lui 2022, au anunțat că s-au logodit.

Foto – capturi Youtube / Hepta

Ultima modificare iunie 19, 2023 3:53 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale