Cum arată Irina Rimes nemachiată. Cântăreața, pozată 100% naturală, cu iubitul în vacanță

.

Irina Rimes este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Piesele sale se aud mereu pe radio, iar de când s-a îndrăgostit pare că strălucește de fericire.

Cântăreața, care s-a mutat în Franța pentru a putea fi împreună cu iubitul ei, a decis să renunțe la make-up și să își expună frumusețea naturală.

Cum arată Irina Rimes nemachiată

Nici înainte nu apela la foarte mult machiaj atunci când ieșea în public sau când posta pe rețelele de socializare, însă de data aceasta cântăreața și-a uimit fanii cu imaginile în care apare complet nemachiată.

Aflată în vacanță în Moorea, împreună cu iubitul ei, David Goldcher, Irina Rimes și-a încântat fanii cu fotografii cu cele mai spectaculoase peisaje. Dar în acele fotografii este însățișată și celebra cântăreață, care se bucură din plin de vacanță, fără a mai petrece ore întregi în fața oglinzii pentru a se machia.

Irina a ales să își îmbrățișeze frumusețea naturală și să nu se mai ascundă în spatele make-up-ului.

Iar acest lucru i-a adus foarte multe aprecieri din partea fanilor, pe Instagram.

„Cea mai adorabilă femeie”, „Ce frumoasă ești”, „Ești superb㔄Minunată ești”, „Foarte frumoasă și naturală”, sunt doar câteva din comentariile lăsate de fani la postările în care Irina apare fără machiaj.

Artista și David Goldcher au ales să își petreacă vacanța în mai multe locații exotice: Nuku Hiva, Ua Pou, Bora Bora, Rangiroa și Moorea.

Citește și: Irina Rimes, despre căsătorie și copil: „Sunt pregătită pentru orice mi-ar aduce soarta!”

Citește și: Irina Rimes, de la Vocea României, îmbrăcată în halat de baie în patul Innei: „Am așteptat foarte mult ziua asta”

Citește și: Killa Fonic, mesaj neașteptat pentru fosta lui iubită, Irina Rimes, într-o piesă nou lansată

Citește și: De la ce pornesc certurile dintre Irina Rimes și David Goldcher. Jurata de la „Vocea României” face dezvăluiri despre relația cu iubitul francez

Cum se întreține Irina Rimes: „Sport nu știu să fac”

Irina Rimes are 31 de ani și arată ca o adolescentă. Oricine și-ar dori să aibă o siluetă ca a ei, însă artista spune că nu apelează la nicio dietă.

„La un moment dat mi-am propus să slăbesc și nu slăbeam atunci când voiam foarte tare acest lucru. Nu slăbeam. Atunci când mi-am zis: dacă o să slăbesc, nu o să fiu mai talentată decât sunt și trebuie să lucrez pe alte părți.Adică trebuie să mă dezvolt personal, trebuie să citesc mult, trebuie să scriu mult, să scot piese, să fac muzică, să creez, ceea ce știu să fac mai bine, că sport nu știu să fac și dietă nu știu să țin”, a afirmat cântăreața în urmă cu ceva timp pentru Playtech.

„Și abia atunci am început să slăbesc, atunci când nu mi-am mai dorit atât de mult. Mănânc puțin vara și slăbesc, iarna mănânc mult și mă îngraș înapoi, cam ăsta e ciclul”, a explicat Irina.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Irina Rimes nemachiată

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton