Cum arată Irina, fiica lui Dem Rădulescu, la 32 de ani

.

Marele actor Dem Rădulescu, decedat în septembrie 2000, a lăsat în urmă o fiică de numai 13 ani, Irina, care i-a călcat pe urme și a devenit, la rândul ei, actriță. 

Dem Rădulescu s-a căsătorit cu Adriana Șchiopu în 1984, iar doi ani mai târziu s-a născut fiica lor, Irina. Pasionată și ea de actorie, ca și tatăl ei celebru, Irina a terminat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, instituție unde tatăl său a predat ani de zile. În prezent Irina este actriță la Teatrul Mic și a jucat în filmul ”Legacy”.

Crescută în teatru, Irina a jucat prima dată la numai 6 ani. „Mi-am perceput părinţii în primul rând ca fiind ai mei, mai apoi mi-am dat seama că ei, prin prisma profesiei, sunt şi ai publicului. Iar ei, ca părinţi, mi-au oferit o atmosferă plină de iubire şi armonie, prielnică dezvoltării unei personalităţi proprii. Ăsta a fost avantajul suprem şi el este legat în primul rând de calitatea lor umană, pe care, desigur, au ştiut s-o pună şi în slujba artei!”, declara Irina într-un interviu.

 

    
Vedete din Romania Vedete internationale