Cu siguranță ne-o amintim pe Dana Scully, agentul special FBI, care dezlega, alături de Fox Mulder, personaj interpretat de David Duchovny, cele mai misterioase cazuri de crimă și dispariție în serialul fenomen Dosarele X (The X-Files), cel mai longeviv serial science-fiction din istoria televiziunii americane, difuzat începând cu 1993.
Gillian Anderson, căci despre ea este vorba, va împlini anul acesta vârsta de 50 de ani, însă nici pe departe nu mai împarte aceleași trăsături cu tânăra roșcată căreia îi dădea viață în Dosarele X, cu 25 de ani în urmă.
Gillian Anderson și David Duchovny, Dosarele X
Cu toate că atunci era la începutul carierei actoricești și experiența sa era infimă, talentul său, dar și popularitatea serialului i-au adus celebritatea și i-au deschis porțile de aur ale Hollywood-ului, devenind în scurt timp una dintre cele mai apreciate, bine cotate și râvnite actrițe din cetatea filmului.
Cu ocazia decernării Globurilor de Aur 2018, am putut-o admira pe Gillian Anderson pe covorul roșu, îmbrăcată, asemenea majorității invitaților, într-o ținută neagră și elegantă, respectând dress code-ul ales pentru eveniment și empatizând astfel cu vedetele agresate și abuzate sexual de producătorul Harvey Weinstein și de alți cineaști acuzați în acest scandal.
Cu toate că a îmbătrânit, putem afirma că a îmbătrânit frumos și și-a menținut un echilibru impecabil al trăsăturilor, dar și o strălucire aparte a chipului. Chiar dacă gurile rele vorbesc că Gillian ar fi apelat la ajutorul unui chirurg estetician, actrița nu a discutat pe acest subiect, însă, ceea ce este cert este că a mai slăbit și acest lucru o avantajează.
La doar o zi după Globurile de Aur 2018, Gillian și-a făcut, din nou, apariția în public, la fel de elegantă și grațioasă, de astă dată și strălucitoare, pentru a celebra evenimentul în cadrul căruia a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Hollywood. Cu această ocazie a vorbit despre personajul Dana Scully din „Dosarele X” și despre impactul pe care acel rol l-a avut atât în cariera sa, cât și în viața sa personală.
Gillian Anderson, Aleea Celebrităților
De asemenea, colegul său, David Duchovny, a primit și el o stea vecină pe Walk of Fame, însă actorul nu a putut ajunge la ceremonia care a avut loc la Los Angeles. Pe Gillian Anderson vom avea ocazia să o vedem anul acesta în pelicula „The Spy who dumped me”.