Cum arată fratele Marinei Almășan. Vedeta a făcut anunțul: “Dacă vreodată voi intra într-o competițe a averilor…”

.

E sprijinul ei! E cel care i-a fost aproape în momentele frumoase, dar și în cele grele. Marina Almășan își sărbătorește, astăzi, fratele.

Relația dintre vedetă și Sergiu a fost întotdeauna una bine sudată și a devenit și mai puternică pe parcursul anilor. Astăzi, prezentatoarea de la TVR 2 are convingerea că Sergiu îi e cea mai mare avere.

Marina Almășan, mândră de fratele ei, Sergiu

”Dacă vreodată voi intra într-o competițe a ”averilor” pe care le deține fiecare dintre noi și dacă se va ajunge cumva la ”balotaj”, voi ieși în față cu ”artileria grea” , care mă va plasa sigur pe primul loc : îl voi scoate ”la înaintare” pe SERGIU, minunatul meu frate mai mic.

Nici nu bănuiam, în acel final de vară al copilăriei mele, că ”jucăria” gălăgioasă pe care mi-a adus-o mama de la maternitate, va deveni unul din oamenii cei mai importanți în viața mea, sprijinul meu de nădejde la greu, motivul meu de mândrie perpetuă, nu numai ”frate”, ci și prietenul meu cel mai bun, pe care nu l-aș da pentru tot aurul din lume”, mărturisește Marina Almășan, pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Marina Almășan, după ce văduva lui Victor Socaciu a vândut casa de la Cornu: „Era greu să trăiești printre amintirile unei mari iubiri”/ Exclusiv

Citeşte și: Secretul Marinei Almășan. Cum a reușit vedeta să evite colaborarea cu Securitatea

Ce ar face Marina Almășan dacă Planeta ar fi invadată de extratereștri

Într-o lume în care frații se luptă pentru bunuri materiale, Marina Almășan și fratele ei au o legătură dominată de alte valori. Una bazată pe sentimente puternice și căldură.

”Dacă, în viitor, Planeta va fi invadată de extratereștri, care vor învăța după propriile manuale limbile pământenilor și legile noastre, am să le recomand să pună în dicționare, în dreptul cuvântului FRATE, poza lui Sergiu. Căruia astăzi îi spun din toată inima LA MULȚI ANI, îi dau îmbrațișarea mea de soră mai mare, puternică precum caracterul lui și caldă precum îi e sufletul” , mai spune prezentatoarea.

Citeşte și: Marina Almășan a mers la mormântul lui Victor Socaciu: „Am ‘povestit puțin, l-am certat pentru ceea ce a făcut și mai ales pentru că a plecat” / Exclusiv

Citeşte și: Marina Almășan, răsfățată de Georgică Cornu. Darul cu care omul de afaceri a surprins-o pe vedetă

„Sunt sigură că prietenii îi vor transmite măcar o felie din dragostea pe care încerc s-o înghesui în acest mesaj”

Fratele vedetei nu cochetează cu rețelele de socializare și nu și-a dorit niciodată să fie în lumina reflectoarelor.

”Sergiu face parte dintre ciudații (oare?) care refuză rețelele de socializare, dar sunt sigură că prietenii îi vor transmite măcar o felie din dragostea pe care încerc s-o înghesui în acest mesaj”, mai spune Marina Almășan.

Foto: Facebook

Ultima modificare august 30, 2023 1:09 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale