Florin Petrescu, cunoscut sub numele de Axinte de la „Vacanța Mare”, este o persoană care preferă să își țină viața de familie departe de ochii curioșilor. Astfel că, rar se întâmplă ca acesta să vorbească deschis despre soția și fiul lui, Eduard, care acum a ajuns la vârsta de 17 ani. Tânărul se pare că nu își dorește să meargă pe urmele tatălui său, ci își dorește o carieră într-un cu totul alt domeniu.
Cum arată Eduard, fiul lui Axinte de la „Vacanța Mare”
Florin Petrescu a devenit rapid cunoscut odată cu apariția grupului „Vacanța Mare”, unde a jucat alături de Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu. Acesta este căsătorit de 22 de ani cu Carmen, cu care are și un băiat, Eduard, în vârstă de 17 ani. Deși nu petrece foarte mult timp acasă alături de familia sa, actorul face tot posibilul să le ofere tot ce este mai bun. În cadrul unui interviu sincer, actorul a precizat că fiul lui nu vrea să îi calce pe urmă în carieră, ci deja și-a ales un alt drum în viață.
„Eduard este în clasa a XI-a, la Colegiul Cantemir Vodă. Este la mate-info intensiv. Este pe partea de real. Nu e atras de lumea artistică, nici vorbă. Nu are treabă cu muzica, cu impresariatul… Ne ajunge unul stresat în casă, pentru că nu e ușor. De școala de șoferi se va apuca la anul, probabil din primăvară. I-am dat o chitară când era mai mic. E plină de praf. Nici nu știu dacă mai are corzi. Nu e făcut pentru asta… El e cu informatica, cu altele. Nici eu nu mi-am dorit”, a spus actorul pentru Antena Stars, în urmă cu mai mult timp.
„La anul face 18 ani și i-am promis că îi iau o mașină. O să fie cel mai tare majorat. D-aia muncesc, d-aia nu stau acasă, să iau bani să îi fac majoratul fiului meu. Muncesc un an să fac un majorat. am glumit. Doi ani”, a mai spus Florin Petrescu.
Secretul căsniciei de 22 de ani cu Carmen
Axinte a dezvăluit și care este secretul căsniciei sale de lungă durată cu Carmen Petrescu. Actorul spune că nu s-a certat niciodată cu cea care îi este parteneră de viață și asta pentru că nu au timp pentru așa ceva.
„Eu și soția mea suntem împreună de 22 de ani și nu ne-am certat niciodată. Nu avem timp… Sunt mai mult plecat, iar când vin acasă se bucură că vin, se bucură de momentele cu mine. Secretul este să veniți cât mai rar pe acasă! Nu fraților, dar trebuie să vă înțelegeți, doar d-asta v-ați luat! Nu trebuie să înceapă nebunia. Dacă vezi că ăla e mai căpos, lași tu de la tine, că doar cel mai deștept cedează”, a afirmat Florin Petrescu pentru Playtech.
Glumeț din fire, actorul a spus că petrece mai mult timp cu șoferul decât cu soția lui.
“Mai mult dorm cu șoferul decât cu nevasta mea. Nu prea stau pe acasă… Fac 100.000 de kilometri pe an cu mașina. Cine cumpără mașină de la mine este dezastru! Am vrut să vând o mașină odată, mașina era nouă, avea 2 ani, dar avea 220.000 de kilometri făcuți de mine”, a spus el amuzat.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată Eduard Petrescu, fiul lui Axinte de la „Vacanța Mare”