Cristi Chivu este căsătorit cu Adelina Elisei din 2008 și au impreună două fete, pe nume Anastasia și Natalia, în vârstă de 9 ani și, respectiv, 10 ani care s-au transformat în două frumoase domnișoare.
Cristi Chivu, fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal a României, se poate declara un tată mândru și norocos, dar și un soț fericit și împlinit. Acesta s-a fotografiat împreună cu fetele sale în aceeași ipostază, iar imaginea a făcut furori în mediul online, unde fanii și-au transmis aprecierile și urările:
„Să fiți binecuvântați! O familie frumoasă!”, „Vă adorăm și vă admirăm mai ales pentru respectul de care dați dovadă”, „ce faini sunteți!”, „Două frumoase! Una seamănă cu mami, alta cu tati! Să vă aducă multe-multe bucurii”, „ce familie drăguță! fetele au devenit domnișoare frumoase, iar Cristi este tare mândru!”, „Minunile lui tati”, „Ce mândru ești alături de cele două comori”, – sunt doar câteva dintre mesajele primite de Cristi Chivu pe rețelele de socializare.
Cristi Chivu a vorbit întotdeauna foarte frumos despre femeia care-i este alături de peste 11 ani de zile: „Lucrul pe care l-am dorit intotdeauna a fost să mă căsătoresc să am o familie și să ținem foarte mult unul la celălalt. Adelina este foarte atentă la detalii, este motorul familiei noastre și sunt bucuros că am întâlnit-o și că o am alături de mine în fiecare clipă”, – a declarat în trecut Cristi Chivu despre soția sa, Adelina Elisei.
Sursă foto: Instagram, Facebook
Ultima modificare iunie 27, 2019 3:30 pm