Peter Andre se mândrește cu băieții pe care îi are cu Katie Price. Junior și Princess seamănă izbitor cu el

.

Peter Andre este mândrul tată a patru copii, însă doar pe doi dintre ei i-a prezentat și publicului. Princess și Junior sunt obișnuiți să se afle în atenția publicului, mai ales că fiul artistului este, la rândul lui, muzician.

Timp de patru ani, între 2005 și 2009, Andre a fost căsătorit cu Katie Price, cu care are doi copii. Ajunși la adolescență, Princess (16 ani) și la vârsta majoratului, Junior (18 ani), sunt singurii copii pe care artistul îi expune în mod public. Peter mai are doi copii, Amelia și Theo, din mariajul cu Emily Andre, cu care s-a însurat în 2015.

Peter Andre, mândru de copiii săi, Junior și Princess

Dacă pe cei doi copii pe care îi are din căsnicia sa actuală cu Emily, Peter Andre îi ascunde de restul lumii, pe ceilalți doi mai mari îi expune fără nicio problemă. Asta și pentru că Princess și Junior au ajuns la vârsta la care pot decide singuri dacă vor să devină sau nu persoane publice.

Junior Savva Andreas Andre a împlinit pe 13 iunie vârsta de 18 ani și a moștenit talentul tatălui său. Tânărul a lansat deja câteva piese. Unul dintre videoclipurile sale, lansat anul trecut, are aproape un milion de vizualizări pe Youtube.

Pe de altă parte, Princess Tiaamii Crystal Esther Andre a împlinit pe de 26 iunie vârsta de 16 ani și și-a făcut un nume în mediul online. Doar pe Instagram aceasta este urmărită de peste 653.000 de internauți.

Deși a moștenit ochii albaștri și mari ai mamei sale, Katie Price, Princess seamănă izbitor cu celebrul ei tată. De asemenea, Junior pare bucățică desprinsă din Peter Andre, care nu poate fi mai mândru de cei doi copii ai săi.

În cadrul unei postări pe rețelele de socializare, Andre a spus despre fiica sa adolescentă că este „umilă, bună, amuzantă și adesea capricioasă”.

Junior și Princess locuiesc cu tatăl lor, cu soția acestuia și cu ceilalți doi frați mai mici.

Citește și: Celebrități la Festivalul de Film de la Veneția. Priscilla Presley, mărturisiri emoționante la premiera peliculei „Priscilla”

Citește și: Alina Sorescu, despre ultimele luni, după divorțul de Alex Ciucu: „Nu aș dori niciunei mame să treacă prin ce am trecut eu!”

Citește și: Doina Teodoru a spus ce îi place cel mai mult la iubitul ei, Cătălin Scărlătescu: „Pentru un bărbat, e ceva ieșit din comun!”

Citește și: Theo Rose, schimbare de look pentru „Vocea României”, sezonul 11. Artista s-a reinventat

Artistul, emoții din cauza primului iubit al lui Princess

Cum deja are 16 ani, Princess are și un prim iubit. Adolescenta a avut puțin de-a afce cu emoțiile tatălui ei care, anul trecut i-a interzis acesteia să iasă la întâlniri. Cea care l-a făcut să se răzgândească a fost soția sa, Emily, notează Mirror.co.uk.

„Emily m-a învățat că, indiferent de regula pe care i-am pus-o lui Junior, trebuie să fac același lucru și cu ceilalți copii, că trebuie să îi tratez la fel. Și m-a făcut să privesc lucrurile altfel și să-mi schimb mentalitatea”, a mărturisit Peter, care spune că voia ca Princess să se comporte ca o călugăriță.

Pe de altă parte, cântărețul a declarat că nu este încântat de faptul că fiica sa cea mare are deja un iubit.

„Nu sunt deloc mulțumit de asta. Dar asta e viața. Am avut multe discuții. Am reguli foarte stricte în casa mea”, a precizat Peter Andre.

„Am avut această regulă care spunea că nu are voie să aibă niciun iubit până la vârsta de 38 de ani, iar acum are 16 ani și vorbește despre băieți”, a glumit el.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată copiii lui Peter Andre, Princess și Junior

Sursă foto: Instagram, Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton