Theo Zeciu și Cesima Nechifor locuiesc într-un penthouse spectaculos. Cei doi și-au achiziționat locuința în anul 2023, pe care mai apoi au amenajat-o după bunul plac. Cei doi concurenți de la „Power Couple” și-au prezentat superbul apartament fanilor lor din mediul online.
Cum arată casa lui Theo Zeciu și a Cesimei Nechifor
Theo Zeciu și Cesima Nechifor formează un cuplu de cinci ani și sunt printre cele mai cunoscute figuri din mediul online. Cei doi au cariere de succes în mediul online, iar povestea lor de dragoste este una parcă scoasă din filme.
Deși au activități intense pe rețelele sociale, Cesima și Theo au ales să își țină viața personală departe de ochii curioșilor, până în clipa în care au acceptat să participe în emisiunea „Power Couple”, unde au dezvăluit mai multe lucruri despre ei și relația lor.
În anul 2023, Theo Zeciu și Cesima Nechifor s-au mutat într-un penthouse pe care l-au și amenajat după propriul gust. Entuziasmați de noua lor casă, cei doi au făcut un tur al locuinței, prezentându-le fanilor designul ales pentru fiecare cameră.
„După luni și luni în care am stat doar cu o saltea în casa asta, în sfârșit e gata! Vă rog să vedeți cum a ieșit. Asta e camera mea preferată (sufrageria), îmi place mai mult decât studioul. Peretele e ceva fascinant! Nouă ne place foarte mult ce a ieșit, sper să vă placă și vouă”, a povestit Theo Zeciu într-un fimuleț de pe YouTube.
Au ales culori deschise, iar Theo și-a îndeplinit una din cele mai mari dorințe
Theo Zeciu și Cesima Nechifor au ales să își vopsească un perete albastru închis, care se potrivește perfect cu cele două biblioteci amplasate în fața lui.
Bucătăria este open space cu livingul, iar detaliile au fost puse la punct de Cesima Nechifor.
„Mereu mi-am dorit ca la mine acasă să existe o canapea mare, iar când avem musafiri să venim cu toții aici și să stăm”, a precizat vloggerul, arătându-le tuturor canapeaua uriașă de catifea pe care a ales-o pentru living.