Cum arată azi și cu ce se ocupă Maia, actrița din „Lacrimi de iubire”

.

Cu siguranță ne-o amintim pe Nicole Gheorghiu, actrița care i-a dat viață personajului Maia în telenovela „Lacrimi de Iubire”. Ei bine, de atunci au trecut aproape 12 ani, iar Nicole s-a schimbat radical. Cu toate că este la fel de frumoasă, nu putem să nu observăm că trăsăturile delicate și copilărești care au consacrat-o au primit amprenta matură a timpului.

Nicole Gheorghiu a făcut furori cu rolul său din telenovela „Lacrimi de Iubire”, de altfel primul său rol de film, dar și o adevărată rampă de lansare. Ulterior, actrița a fost cooptată în filmul francez „What War May Bring”, din 2010, însă imediat după încheierea filmărilor, Nicole Gheorghiu a luat decizia de a se retrage din lumina reflectoarelor.

Nicole Gheorghiu și-a dat seama că are o altă pasiune mai mare decât actoria, și anume psihologia. Astfel, Maia din „Lacrimi de iubire” s-a reprofilat, iar în prezent are un cabinet privat și profesează ca psiholog școlar la două școli particulare: „M-am simțit mai bine eu cu mine, cariera și familia. Mi-e bine așa…mai în umbră, mă simt confortabil și liniștită” – spunea Nicole Gheorghiu într-un interviu acordat cu mai mulți ani în urmă pentru cancan.

Pe de altă parte, Nicole s-a căsătorit și a devenit mama unei minunate fetițe: „Pe soțul meu l-am cunoscut la munte, la un Revelion. El m-a văzut, eu nu l-am observat, eram singură și n-am conștientizat prezența lui. Apoi, ne-am luat la ceartă pe diferență culturale, bucurești versus olteni, și așa ne-am apropiat. Am devenit mamă într-un moment perfect, în ciuda faptului că nu-mi doream să am un copil. Acest lucru m-a ajutat să conștientizez încotro vreau să mă îndrept, să înțeleg că cea mai importantă e familia mea”, – a dezvăluit Nicole în cadrul emisiunii ‘Totul pentru dragoste. Vezi în galeria foto cum arată în prezent Nicole Gheorghiu, Maia din „Lacrimi de iubire”!

Sursă foto: captură video Youtube – emisiunea Totul pentru dragoste

Ultima modificare decembrie 14, 2018 3:05 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale