Anjelica Huston împlinește luni, 8 iulie, vârsta de 73 de ani. Îndrăgita actriță, cunoscută pentru rolul „Morticia” din filmul „Familia Addams”, producția din anul 1991, are o carieră strălucită în industria filmului, dar nu mulți știu că a început cu un eșec. De asemenea, Anjelica a trăit o tumultoasă poveste de dragoste cu Jack Nicholson timp de 20 de ani, dar niciodată nu au ajuns în fața altarului.
Cuprins
Cuprins
Anjelica Huston, o copilărie dificilă. Actrița împlinește 73 de ani
Fiica legendarului regizor de la Hollywood John Huston și a prima balerinei Enrica Soma, Anjelica Huston s-a născut într-o lume plină de farmec și privilegii, dar copilăria ei nu a fost una atât de liniștită. Când s-a născut, tatăl ei era în Uganda, unde făcea un film și a durat trei zile ca un transportator de telegrame să îi dea vestea cea bună.
Copilăria actriței pare a fi scosă dintr-un roman. Tatăl ei și-a părăsit a treia soție pentru a fi cu Enrica Soma, care a renunțat la rândul ei la carieră când a rămas însărcinată la 18 ani. Anjelica și-a petrecut o mare parte din copilărie închisă într-un conac de la țară din Irlanda, alături de fratele ei, Tony, și mama lor. Atunci a ales să se îndrepte spre cărți pentru a-și ocupa timpul și imaginația.
În timp ce John Huston i-a neglijat și a ales să-și trăiască viața cu alte femei, Enrica și-a luat copiii și s-au mutat la Londra, în anul 1960, fără a le spune acestora că s-a separat de John Huston.
Între timp și mama ei a avut o aventură cu un bărbat însurat, moment în care a venit pe lume sora ei mai mică, Allegra, cu care Anjelica Huston a format o legătură specială.
Patru ani mai târziu, Enrica Soma a murit într-un accident de mașină, iar Anjelica a preluat atribuțiile unei mame.
Citește și: Vera Wang refuză să îmbătrânescă. Designerul a sărbătorit cu fast împlinirea celor 75 de ani
Citește și: Meghan Markle și-a schimbat numele pe certificatul de naștere al lui Archie. Ce apare la rubrica „mamă”
Și-a început cariera cu un eșec
Când Anjelica Huston era încă la școală, soarta i-a bătut la ușă. Franco Zeffirelli făcea o adaptare a piesei „Romeo și Julieta”, iar produc ătorii o căutau pe Julieta la școala ei. A vrut să meargă la audiții, dar tatăl ei avea alte idei. Dacă avea de gând să înceapă o carieră în această industrie, trebuia să înceapă într-un din filmele lui: A Walk with Love and Death (1969). Aceasta s-a dovedit a fi o greșeală pentru Anjelica Huston.
Criticii nu au avut de spus nimic bun la adresa interpretării ei, iar filmul nu a fost deloc pe placul publicului. Atunci a decis să-și pună cariera în așteptare.
După decesul mamei sale, la 18 ani, Anjelica Huston a decis să își ia soarta în mâini și a plecat la New York. Acolo l-a cunoscut pe fotograful Bob Richardson, care atunci avea 43 de ani. Cei doi au început o relație, care nu avea să-i aducă nimic bun acesteia.
Bărbatul a manipulat-o și a supus-o unor crize atât de puternice încât pentru a-l convinge că-l iubește, actrița și-a tăiat încheietura mâinii.
Relația lor s-a încheiat în urma unei călătorii în Mexic unde Richardson a aruncat cu o sticlă spre capul ei.
Anjelica Huston a avut o relație tumultoasă cu Jack Nischolson
După ce s-a despărțit de Richardson, Anjelica Huston s-a retras la casa noii logodnice a tatălui ei din Pacific Palisades. Acolo, a mers la o petrecere unde l-a cunoscut pe Jack Nicholson.
Relația lor nu a început deloc cu dreptul. La început, actrița l-a prins pe Nicholson la o întâlnire cu fosta lui iubită, Michelle Phillips. Curând, Michelle a fost cea care i-a surprins împreună pe Jack și Anjelica.
În timp, relația lor a început să devină mai serioasă, dar și plină de infidelități. Cariera ei în modelling înflorea, iar cea a lui Nicholson era în plină ascensiune, astfel că cei doi au fost nevoiți să călătorească separat pe perioade lungi de timp.
La scurt timp după ce a plecat la Londra, o prietenă i-a spus că a ajuns în patul actorului după doar câteva ore în care ea a urcat în avion. Jack Nicholson a catalogat acea infidelitate ca un act de „milă”.
De-a lungul relației lor, Jack Nicholson a înșelat-o de mai multe ori, lăsând totul la vedere.
În timpul unei călătorii a lui Jack Nicholson, Anjelica Huston a mers la o petrecere unde l-a cunoscut pe Ryan ONeal. După câteva zile, actrița avea să-i spună lui Nicholson să s-a îndrăgostit de ONeal și că îl părăsește.
A vrut să revină în actorie
După ani de reticență, Anjelica Huston s-a hotărât în cele din urmă să revină în actorie, sperând să obțină un rol în The Last Tycoon. Dar regizorul Elia Kazan a refuzat-o, spunându-i că nu este suficient de frumoasă pentru rolul principal pe care ea și-l dorea. I-a oferit, însă, un alt personaj. În film avea să joace alături de Jack Nicholson.
Curând, Anjelica Huston avea să se întâlnească atât cu Jack Nicholson, cât și cu Ryan ONeal.
În cele din urmă relația cu ONeal avea să se încheie din cauza agresiunii acestuia, care a lovit-o de nenumărate ori. Atunci s-a împăcat cu Jack Nicholson care i-a cumpărat o casă în apropiere.
Cei doi au jucat apoi împreună într-un alt film, The Postman Always Rings Twice.
Accidentul care i-a schimbat viața
După ce și-a terminat rolul din film, Anjelica Huston conducea pe drumul din apropierea casei ei, când o mașină care venea din sens opus a traversat linia centrală, lovind vehiculul din fața ei. Fără centura de siguranță pusă, a fost aruncată pe parbriz.
A ajuns de urgență la spital unde medicii i-au operat nasul și fața. Oricât de terifiant a fost accidentul, a avut un efect secundar neașteptat. A făcut-o pe Anjelica să realizeze că și-a petrecut prea mult timp așteptând să i se întâmple lucruri – și că era timpul să rupă acel obicei.
Anjelica Huston își petrecuse primii 30 de ani ai vieții căutând dragostea – mai întâi în familia ei apoi în relațiile romantice. Dar acum, își dorea ceva doar pentru ea. Voia să joace, fără să se bazeze pe tatăl ei sau pe Jack sau pe prietenii lor pentru a primi un rol.
„Atunci când am deschis ochii, l-am văzut pe Jack care stătea în fața patului cu un buchet de flori în mână. Totuși, cea mai pregnantă amintire este legată de faptul că am simțit o incredibilă energie pozitivă. Ceva ce nu mai simțisem până atunci. Mi-am zis, „Ai depășit asta, înseamnă că ești pe un drum nou”. Iar în cele câteva zile cât am mai stat în spital, nu aveam decât un gând în minte. Că sunt puternică. Mă simțeam încrezătoare și aveam o forță interioară nemaisimțită până atunci”, și-a amintit ea în cadrul unui interviu.
Anjelica Huston s-a iubit cu Jack Nicholson din 1973 și până în 1990, actorii apărând împreună în șapte producții cinematografice: One flew over the cuckoos nest (1975), The postman always rings twice (1981), Killers Kill, Dead Men Die (2007), Prizzi s honor (1985), The Crossing Guard (1995), The Last Tycoon (1976) și Dr. Jack and Mr. Nicholson (2019).
În ciuda faptului că au fost împreună timp de aproape 20 de ani, nu s-au căsătorit niciodată, deși Nicholson i-ar fi cerut mâna de câteva ori, conform celor spuse de el într-un interviu pe care-l acordase revistei People, în 1980.
Deși a încercat de mai multe ori, Anjelica Huston nu a reușit să rămână însărcinată cu Jack Nicholson, dorința ei cea mai mare fiind aceea de a deveni mamă. Realația lor s-a încheiat definitiv în ziua în care actorul a anunțat-o că va avea un copil cu o altă femeie.
Anjelica Huston a primit rolul vieții ei
La scurt timp l-a cunoscut pe Robert Graham, iar viața ei s-a schimbat considerabil, atât pe plan personal, cât și profesional. Producătorii au abordat-o pe Anjelica pentru un rol la care ea visase toată viața. În copilărie, actrița citise benzile desenate Familia Addams și visase să o interpreteze pe Morticia. Acum, avea această ocazie.
Filmul „Familia Addams” a fost un succes uriaș și a devenit și un clasic îndrăgit de familii, definit cel puțin parțial de performanța ei iconică.
În anii 1990, Anjelica Huston a apărut în mai multe filme, o miniserie tv și chiar a început să regizeze.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată Anjelica Huston la vârsta de 73 de ani
Sursă foto: Profimedia
Ultima modificare iulie 8, 2024 4:42 pm