Ana Păunescu, fiica regretatului poet Adrian Păunescu a vorbit deschis despre cum s-a schimbat viața ei și a familiei sale, după moarta acestuia.
Ea a dezvăluit, printre altele, și care este relația ei cu fratele Andrei, dar și cum se înțelege cu mama ei, Carmen.
Adrian Păunescu s-a stins din viață în anul 2010. Fiica ei, Ana, acum în vârstă de 31 de ani, a povestit despre cum a arătat copilăria ei în brațele îndrăgitului poet, dar și cum s-au schimbat lucrurile după moartea lui.
Invitată în podcastul moderat de Marius Tucă, fiica poetului povestește că a trăit din plin anii copilăriei.
A fost o perioadă fericită din viața ei, cu atât mai mult cu cât părinții săi s-au asigurat că își va petrece copilăria cât mai bine.
„Tata a avut grijă ca noi, copiii casei, să avem o copilărie normală. Ne jucam în curte, aveam biciclete. Camera mea era plină de jucării. Aveam colțul de copilărie asigurat"
Copilăria ei fericită avea să ia însă sfârșit mai repede decât spera. În 2010, poetul a încetat din viață. Pentru ea și pentru familia ei totul s-a schimbat din acel moment.
„S-a prăbușit o lume. Nu am mai reconstruit nimic. A apărut o altă lume. După părerea mea nu ar mai fi putut continua nimic. În 2010 mama era și ea la pământ, Andrei nu mai lucra la revistă și cumva ar fi vrut să se dea bătut. Am preluat eu revista (n.r Revista Flacăra) și am rămas singură, cum sunt și acum”