Radu Vâlcan (44 de ani) a filmat sezonul 6 al emisiunii „Insula Iubirii” la finalul anului 2021, în Thailanda. De acolo, prezentatorul TV a venit cu 7 kilograme în minus.
Cum a slăbit Radu Vâlcan 7 kilograme în doar o lună și fără sport
„Motivul este foarte simplu. Fiind plecat timp de o lună de zile la filmările pentru sezonul 6 «Insula Iubirii», chiar dacă intenția mea a fost de la bun început să mă ocup în continuare cu antrenamentele mele, sesiunile mele de alergat, acolo n-am avut timp absolut deloc”, a declarat Radu Vâlcan, la Antena Stars.
„S-a filmat într-un ritm puternic, de alertă. Filmam de noaptea târziu până dimineața. Timpul liber era dedicat odihnei și relaxării, motiv pentru care am avut grijă la alimentație”, a mai spus.
„De teamă să nu mă îngraș, pentru că în Thailanda tentațiile culinare sunt la cote maxime, ei bine, m-am abținut de la a mânca anumite feluri de mâncare. Am renunțat la carbohidrați, probabil acesta e motivul pentru care am slăbit destul de mult, 7 kilograme”, a completat actorul.
„Din poze, pare că am slăbit mai mult decât arată realitatea. Foarte multă lume m-a întrebat, mai în glumă mai în serios, dacă «oamenii ăia nu îți dau de mâncare acolo». Pur și simplu a fost ceva controlat și asumat”, a încheiat. Prezentatorul TV se întreține ieșind frecvent la alergat în parc și având o alimentație echilibrată.
Articolul continuă după recomandări
Citește și:
Ce casă frumoasă au Adela Popescu și Radu Vâlcan. „E o casă exact cum ne-am dorit-o noi”
Adela Popescu, mesaj emoționant pentru Cove, după retragerea lui de la „Vorbește Lumea”
Adela Popescu a vorbit despre una dintre cele mai dificile perioade din viața ei
Radu Vâlcan și Adela Popescu (35 de ani) au trei fii, Alexandru (5 ani), Andrei (3 ani) și Adrian (6 luni). Adela și Radu formează un cuplu de 11 ani, s-au logodit în 2014 și s-au căsătorit în anul următor. Al treilea fiu al perechii s-a născut pe 11 iulie 2021.
În octombrie 2021, prezentatoarea a mărturisit că nu se mai vede mamă pentru a patra oară. „S-a încheiat, de tot, gata”, a declarat Adela.
„Eu visez la momentul în care copiii vor avea independență, nu mă omor după perioada asta. Vârsta asta a lor mi-e simpatică, mi-e dragă, dar vârsta ideală pentru mine e aceea la care sunt independenți, în sensul că nu trebuie să fiu atentă să le fac observație să nu cadă. Să putem să ne plimbăm cu bicicletele în junglă și ei să pedaleze singuri”, mai spunea Adela în podcastul „Fain & Simplu”, găzduit de Mihai Morar.
Foto: Instagram
Ultima modificare ianuarie 12, 2022 4:37 pm