Este considerată a fi una dintre cele mai frumoase femei din lume, iar acum, după ce a născut primul său copil, este în atenţia tuturor mămicilor din întreaga lume – arată perfect, la fel ca întotdeauna, silueta ei fiind impecabilă.
Iată, aşadar, cum a reuşit Eva Mendes să dea jos toate kilogramele acumulate pe parcursul sarcinii şi care este meniul ei de zi cu zi!
Cu toate că nu s-a îngrăşat excesiv pe parcursul celor nouă luni, Eva Mendes (40) recunoaşte că are grijă de dieta ei, mai exact că a renunţat la carbohidraţi şi că meniul său zilnic se bazează în special pe proteine de bună calitate şi legume.
O persoană apropiată vedetei a declarat pentru publicaţia E!Online că Eva nu şi-a făcut prea multe griji legate de felul în care arată pe parcursul sarcinii, fetiţa sa fiind singura la care s-a gândit.
„Singurele schimbări pe care le-a făcut au fost faptul că a renunţat la gustări şi nu mai mănâncă decât atunci când simte că îi este foame. Bea multă apă şi multe ceaiuri, în special ceai verde, iar faptul că alăptează a ajutat-o de asemenea. Din când în când se mai răsfaţă însă, cu mâncarea tradiţional spaniolă pe care o găteşte mama ei. Desigur că face şi mişcare, dar nu în mod excesiv. Pur şi simplu iese la plimbare cu Esmeralda”.
Eva Mendes formează un cuplu alături de Ryan Gosling (33), din 2011. La mijlocul lunii septembrie a acestui an, cei doi au devenit pentru prima oară părinţi. Fetiţa lor se numeşte Esmeralda Amada.