Chef Cătălin Scărlătescu și actrița Doina Teodoru formează un cuplu din anul 2021. În octombrie 2023, postul Antena 1 a anunțat că a încheiat colaborarea cu chefii Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea, după 12 sezoane de „Chefi la cuțite”. Doina Teodoru a aflat vestea odată cu toată lumea. Ce i-a spus actrița iubitului ei?
Cătălin și Doina sunt împreună de aproximativ 2 ani și au făcut echipă în emisiunea-concurs America Express. Între ei este o diferență de vârstă de 17 ani care, potrivit actriței, nu se simte. Cătălin Scărlătescu are 51 de ani, iar Doina Teodoru va împlini 34 pe 15 noiembrie 2023.
Ce i-a spus Doina Teodoru lui Cătălin Scărlătescu, după ce a aflat că pleacă de la „Chefi la cuțite”
Doina Teodoru a aflat despre plecarea lui Cătălin Scărlătescu de la „Chefi la cuțite” odată cu toată lumea. „Nu am știut nimic. Am fost informată după: «Vezi că se întâmplă lucrurile astea». Și eu am aflat odată cu toată lumea”, a declarat actrița din serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, pentru EGO.ro.
Deși nu a aflat despre cele întâmplate decât după comunicatul emis de postul Antena 1, Doina și-a arătat sprijinul pentru Cătălin. „«Ok, îmi pare rău. Sunt alături de tine, orice s-ar întâmpla», cum e și normal. Ce să zic? Cu siguranță va fi văzut în continuare, în restul proiectelor pe care le face”, a mai declarat câștigătoarea sezonului 3 „iUmor”.
Doina Teodoru: „America Express ne-a întărit”
În august 2023, Doina Teodoru ne-a spus cum i-a influențat experiența competiției America Express relația cu bucătarul. „Cred că ăsta a fost și scopul venirii noastre în America Express: «Hai să vedem cât mai durează nebunia». Da, ne-a testat, am trecut de test, ne-a întărit această experiență”, a declarat actrița, în exclusivitate pentru UNICA.ro.
Din cauza programelor de muncă încărcate, Doina și Cătălin se revăd abia noaptea, extenuați de oboseală. „Când să discutăm de căsătorie? Noaptea când vin și cad lată, leșinată? În somn poate am vorbit, dar eu nu îmi amintesc visele. Eu mă trezesc la 5 dimineața, îl pup, la 6 ies din casă. Și el, săracul, e la fel de ocupat. Ne întâlnim noaptea. Avem o regulă: să dormim acasă”, a mai declarat Doina Teodoru, pentru UNICA.ro.
Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu, vacanță de vară de trei săptămâni: „A fost simplă”
Vara aceasta, cuplul a avut o vacanță de trei săptămâni. „Vacanța noastră de trei săptămâni a fost una simplă. Am plecat în primele zile la pește în Deltă, ca să ne potolim un pic setea asta de a arunca lansetele. După care am plecat în Spania două săptămâni, unde ne-am tot plimbat. Ne-am închiriat o mașină și am mers pe toată coasta. A fost foarte frumos”, a mai spus Doina Teodoru, pentru UNICA.ro.
Doina Teodoru a urmat cursurile Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.
Foto: Instagram/Doina Teodoru
Ultima modificare octombrie 24, 2023 5:05 pm