Laura Giurcanu și Aris Eram au fost surprinși sărutându-se, săptămâna trecută, la câteva luni după ce au revenit din America Express. Acum s-a aflat că relația lor a început în timpul emisiunii filmate în America de Sud.
Ediția din 30 octombrie 2023 a venit cu declarații surprinzătoare din partea Sânzianei Negru. Potrivit influenceriței, între colga sa de echipă și fiul Andreei Esca s-a format o legătură încă din primele etape ale show-ului.
Când a început relația lui Aris Eram cu Laura Giurcanu
În timpul celei de a doua etape a emisiunii America Express, Sânziana Negru a dat-o de gol de Laura Giurcanu, care a primit mai multe complimente de la Aris Eram. Astfel, se pare că cei doi s-au plăcut de la început, de când și-au petrecut timpul împreună în America de Sud.
„Între Aris și Laura s-a creat o chimie acolo și au o legătură specială. Schimburi de inimioare și pupicuți”, a afirmat Sânziana Negru la testimoniale, în timp ce Laura râdea și își acoperea fața cu mâinile.
În cele din urmă, Laura a dezvăluit că Aris i-a făcut deja câteva complimente.
„Mi-a zis: „wow, ce picioare!”. Și îmi trimite pupici. Azi când m-a văzut mi-a zis „Mi-a fost dor de tine”. Și am zis „și mie””, a mărturisit Giurcanu în fața camerelor de filmat.
Mai târziu în competiție, în timp ce luptau pentru imunitate, Laura Giurcanu a strigat către echipa formată din Alexia și Aris Eram: „Vă iubim!”. Iar răspunsul tânărului a venit imediat: „Și eu te iubesc!”.
Se pare că relația lor a evoluat după emisiune, întrucât cei doi au fost surprinși în București, săptămâna trecută, în timp ce luau masa în oraș. Apoi, Laura Giurcanu și Aris Eram au fost fotografiați în timp ce se sărutau în mașina influenceriței.
Niciunul dintre cei doi nu au confirmat sau infirmat relația.
Citește și: Câți bani câștigă Laura Giurcanu? Firma concurentei de la America Express a „explodat” în 2022
Citește și: Cele mai excentrice apariții ale Iuliei Albu: „Din punctul meu de vedere nu există tendințe” / Galerie foto
Citește și: Iulia Albu, dezvăluiri în lacrimi despre divorțul de Mihai Albu: „A fost foarte greu”
Citește și: Cine este George Tănase de la America Express. Este însurat și a devenit cunoscut în emisiunea iUmor
Laura Giurcanu, la film cu iubitul după sărutul cu Aris Eram
La doar o zi după ce a fost surprinsă în compania lui Aris Eram, Laura Giurcanu a fost văzută în mall, la film, însă nu la brațul mezinului Andreei Esca. Influencerița era însoțită de Cezar, cel care i-a fost iubit și logodnic.
După apariția imaginilor cu Aris, Laura a fost contactată de jurnaliștii Spynews, însă a refuzat să comenteze informațiile: „Nu am nimic de zis (râde)! Nu se întâmplă nimic și nu am nimic de zis”.
Mai mult, în luna septembrie a acestui an, Laura și Aris au mers împreună în vacanță, în Ibitza, potrivit Libertatea. Fratelei Alexiei Eram a postat pe conturile de socializare imagini în care apare și bruneta.
Deși a fost văzută în compania lui Cezar, la începutul filmărilor pentru America Express, Laura a precizat că este singură.
„Iubitul pe care l-am avut înainte s-a asigurat că… mi-a făcut viața puțin grea și acum sunt convinsă că sunt capabilă de absolut orice”, spunea atunci Laura Giurcanu.
Lista concurenților America Express 2023
Alexia Eram și fratele ei, Aris (copiii Andreei Esca)
Comedianții George Tănase și Ionuț Rusu
Romică Țociu și fiul lui, Cătălin
Iulia Albu și iubitul ei, Mike
Sânziana Negru și Laura Giurcanu
Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu
Actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș
Cleopatra Stratan și Edward Sanda
Iuliana Pepene, prezentatoare Observator, și jurnalista de război Sonia Simionov
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Laura Giurcanu și Aris Eram
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare noiembrie 1, 2023 5:32 pm