Ruby a trecut recent printr-o experiență care i-a lăsat un gust amar. Artista s-a trezit învăluită într-o situație care i-a adus pierderi financiare uriașe din cauza muncitorilor care au fost angajaţi să îi renoveze apartamentul. Deși locuinţa nu avea inițial probleme majore, ulterior totul s-a transformat într-un adevărat coșmar.
Cuprins
Cuprins
„Mi-au distrus casa timp de nouă luni”
De ceva timp, Ruby a intrat într-un con de umbră, astfel că la evenimentul Elle Syle Awards, vedeta a povestit despre ce a făcut în ultimele luni, în care prioritatea sa a fost renovarea apartamentului. Departe de luminile reflectoarelor, artista a fost nevoită să se confrunte cu lipsa de profesionalism a unei echipe de muncitori care i-au lăsat casa în paragină.
„În ultima vreme am alergat de colo, colo. Sunt în renovări de un an și asta mi-a mâncat toate zilele. Nu mi-a mai ars să merg la niciun eveniment, cu excepția celor la care sunt chemată să cânt, bineînțeles, pentru că este lucrul pe care îl fac cu cea mai mare iubire”, a declarat Ruby pentru cancan.ro.
Artista a explicat că lucrările de renovare au fost inițiate doar pentru a schimba aspectul locuinței, dar rezultatul a fost departe de cel dorit.
„Oameni care mi-au luat banii și mi-au lăsat casa în paragină, casa mea neavând nicio problemă. Am făcut o renovare de dragul esteticului. Mi-au distrus casa timp de nouă luni”, a mai explicat vedeta.
Situația a luat o turnură pozitivă abia recent, când Ruby a angajat o altă echipă de muncitori.
„Acum de o lună lucrez cu o nouă echipă. Sunt minunați, astăzi am intrat în casă și îmi venea să îmbrățișez pereții”, a spus artista pentru sursa menţionată anterior.
În ciuda perioadei dificile, Ruby este acum recunoscătoare pentru profesioniștii care au preluat proiectul și au remediat dezastrul lăsat în urmă de echipa precedentă.
„Săptămâna viitoare terminăm, am avut parte de niște oameni extraordinari în fața cărora sunt recunoscătoare”, a mai adăugat ea.
A pierdut zeci de mii de euro
Din păcate, daunele nu au fost doar estetice, ci și financiare. Ruby a recunoscut că a pierdut o sumă considerabilă de bani într-un timp foarte scurt.
„Le-am dat toți banii, nu sunt pricepută. Nu știu cum se gletuiește un perete, nu știu care este standardul pentru așa ceva. Dar la final, după ce le-am dat banii, am adus un expert care s-a crucit, îmi venea să plângă la ce era acolo”, a explicat ea pentru cancan.ro.
De asemenea, artista a pierdut bani și pe materialele consumate de muncitorii care au lucrat defectuos.
„Vorbim despre zeci de mii de euro, nu o sută de mii, dar este o sumă generoasă”, a subliniat Ruby, refuzând să estimeze exact pierderile totale.
Bunica artistei, afectată de pierderile financiare: „Am plâns amândouă”
Una dintre cele mai afectate persoane de această situație a fost bunica lui Ruby, cu care artista are o relație extrem de apropiată.
„Mamaia săraca nu mai știe nici unde stăm. Nu mai știe nici cum este apartamentul. S-a supărat foarte tare când a aflat că mi-au dat ăștia țeapă. Am plâns amândouă ca două fraiere”, a povestit Ruby.
Chiar dacă situația a fost grea, artista și-a păstrat optimismul.
„Eu mă bazez pe puterea mea de a munci și a-mi îndeplini visele și în puterea lui Dumnezeu care mereu mă protejează”, a declarat ea.
Cu toate aceste obstacole, Ruby privește încrezătoare spre viitor. Artista și-a propus să se concentreze pe cariera sa muzicală, lăsând în trecut neplăcerile legate de renovarea apartamentului
„Pentru anul viitor îmi doresc să îmi duc la capăt toate planurile muzicale, am multă muzică pregătită, muzică ce mă face fericită”, a încheiat ea.
Sursa foto: Instagram
Ultima modificare decembrie 12, 2024 5:10 pm