Cum a amenajat Andreea Ibacka apartamentul părinților ei: „Am vrut ceva deschis la culoare”

.

Andreea Ibacka (38 ani) a decis să se ocupe de reamenajarea apartamentului părinților ei și a prezentat rezultatul pe rețelele de socializare. Soția lui Cabral Ibacka a demonstrat că are un simț dezvoltat pentru designul de interior, ea fiind cea care a proiectat și mobila pentru bucătărie și living. Proiectul a fost o adevărată provocare, întrucât spațiul este unul destul de mic.

Andreea Ibacka a amenajat apartamentul părinților ei

Andreea Ibacka a descoperit că are o pasiune și talent pentru amenajările de interior. Actrița a decis să se ocupe de amenajarea apartamentului părinților ei și a prezentat rezultatul în mediul online. Mai întâi, ea s-a ocupat de bucătărie pentru care a ales nuanțe de gri.

„Aceasta este bucătăria părinților mei, proaspăt finalizată. Mă gândesc că sunt șanse să te inspire. De aceea las aici câteva frânturi din viața mea pe şantier, despre care ”m-am mai văitat” (dar îmi și place).
Etapele unui proiect pentru care ne-am luat timp (de 2 ani salvăm idei, proiectăm, cerem oferte, am tot învârtit în cap variante) și în execuția căruia am întâlnit oamenii potriviți”, scris Andreea Ibacka pe Instagram, unde a distrubuit și un filmuleț cu bucătăria înainte și după amenajare.

Soția lui Cabral Ibacka a ales un frigider mare, metalic, în timp ce cuptorul l-a montat la înălțime, ținând cont că spațiul pentru bucătărie nu era unul foarte mare, ci de doar patru metri pătrați.

„Așa a început, după ce am mutat apa și niște prize în funcție de proiect. Și fiindcă 4 metri nu erau suficienți pentru electrocasnice, blat și depozitare, am mobilat și zona de lângă geam. Iei din frigider, speli la chiuvetă, toci pe blat, gătești pe plită. Toate sunt în ordinea corectă. Am vrut ceva deschis la culoare, simplu, și până în tavan, iar panoul a antistropi identic cu blatul. Și un accent riflat, așa că l-am ales pentru corpurile suspendate retrase. Am optat pentru un frigider neîncastrabil, dar mare, și cuptor montat la înălțime”, a povestit actrița.

Citește și: Cabral și Andreea Ibacka au sărbătorit 13 ani de căsnicie. Cum arătau în anul 2007, când s-au cunoscut

Citește și: Reacţia lui Cabral, după ce a fost prins de soţia lui că îi citea mesajele din telefon. Andreea Ibacka: „Nu poţi să recunoşti aşa ceva”

Andreea a precizat că momentan bucătăria este open space cu livingul, însă nu este hotărâtă dacă o va lăsa așa sau o va închide cu sticlă.

De ce a ales mobilă înaltă, până în tavan

În ceea ce privește livingul, soția lui Cabral a precizat că a ajutat-o foarte mult timpul petrecut în rulotă pentru a eficientiza fiecare colțișor.

„Apartamentul va fi înghesuit dacă nu eficientizăm spațiul. Acesta a fost gândul pe care l-am păstrat mereu în vedere pe toată perioada amenajărilor. Și se prea poate ca experiența personală avută cu rulota să mă fi ajutat în proiectarea mobilei. În vacanțele din ultimii 10 ani au fost, totuși, zeci de mii de km trăiți într-un spațiu foarte restrâns”, a precizat ea.

Andreea Ibacka a explicat că a vrut să creeze cât mai multe „spații de depozitare integrate inteligent” pentru a nu irosi spațiul și a avut un living aerisit.

„Pfaaaii, să vedeți de câte ori am învârtit canapeaua prin cameră până i-am găsit locul! Cu alte cuvinte, mobilă pe comandă, înaltă până în tavan. Nu vă faceți griji, o scară cu două trepte e suficientă pentru a accesa spațiile de sus (la care noi știu sigur că vom umbla rar)”, a mai spus actrița.

Citește și: Iulia Albu, dezvăluiri despre logodna cu iubitul ei, Mike: „Am decis să nu accept cereri în căsătorie” / Exclusiv

Citește și: De ce s-a dus Cătălin Măruță fără Andra la nunta lui Pepe. Artista a ratat fabulosul eveniment

Andreea Ibacka a dezvăluit că a ales pentru cutii din pal într-o nuanță de stejar natur, la fel ca parchetul, și fronduri MDF alb vopsit pentru „un joc de culoare”.

„Câteva uși sriflate pentru accent și unitate cu restul casei. Spații de depozitare, cu acceze deasupra, o canapea extensibilă în culoarea draperiei, turcoaz, și un televizor inclus în bibliotecă montat pe un braț extra-long, mobil și rotativ”, le-a arătat ea internauților.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată apartamentul părinților Andreei Ibacka, după ce a fost amenajat de actriță

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton