Antonia este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România. Este admirată pentru vocea sa frumoasă, dar și pentru silueta de invidiat. Însă nu multă lumea știa că Antonia avea un vis pe care nu credea că îl va vedea vreodată împlinit.
Antonia a mărturisit că întotdeauna și-a dorit să joace într-un film, iar propunerea de a face parte din proiectul „Haita de acțiune” a lui Bromania, a venit în cel mai bun moment.
Antonia va fi o polițistă bad-ass în comedia Haita
Artista este încântată de această nouă provocare, mai ales că de-a lungul timpului a primit mai multe propuneri, însă niciuna nu i s-a potrivit. Se pare că rolul de polițistă rea din filmul „Haita în acțiune” al lui Bromania este ceea ce ea își dorea.
„M-am bucurat foarte mult pentru propunere. Dintotdeauna a fost, așa, un vis ascuns, să joc într-un film și deși am mai avut propuneri și în trecut, programul, de cele mai multe ori, nu mi-a permis”, a declarant Antonia pentru Fanatik.
De asemenea, ea a explicat că în luarea deciziei a contat și faptul că acest proiect îi aparține lui BRomania, pe numele său real Matei Dima.
Actoria, un gând cu care Antonia cocheta
„Avem super chimie, am mai filmat împreună și pentru mine este esențial să am lângă mine oameni cu care rezonez, cu care pot comunica deschis. În plus, este o onoare pentru mine să fiu alături de atâția oameni talentați”, a precizat artista.
Iubita lui Alex Velea a dezvăluit că va juca rolul unei polițiste bad-ass și că deja au început filmările pentru această producție.
De asemenea, ea a mărturisit că îi place foarte mult ceea ce se întâmplă pe platourile de filmare.
Întrebată dacă i se pare greu să treacă de la muzică la actorie, Antonia a răspuns: „Videoclipurile sunt de multe ori motiv de acting, doar că nu și cu replici. În anumite campanii și spoturi TV, am mai avut de filmat cu replici și mă simțeam oarecum ca într-un film”.
Totodată, Antonia a dezvăluit că deși întotdeauna și-a dorit să fie cântăreață, niciodată nu a visat să devină și actriță. Însă, spune ea, „e un gând cu care cochetam”.
Antonia, susținută de familie
Antonia, care are trei copii, a afirmat că cei mici sunt foarte încântați că mama lor va juca într-un film. Mai mult, Maya, Dominic și Akim au fost deja pe platourile de filmare și au participat și la ședințe foto.
În același timp, Alex Velea o susține în tot ceea ce face.
„Ne sfătuim de fiecare dată, așa că sunt extrem de norocoasă și din acest punct de vedere”, a precizat ea pentru sursa citată.
Pentru a putea merge liniștită la filmări, artista va beneficia de ajutorul întregii familii.
Într-un interviu acordat Unica.ro în luna iunie, Antonia a dezvăluit care este secretul longevității relației cu Alex Velea. Toto atunci, ea a povestit cum i-a cunoscut pe părinții artistului și cum se înțelege cu ei.
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare noiembrie 8, 2022 5:27 pm