Cu cine a călătorit Emilia Ghinescu la Paris, după despărțirea de iubitul ei, Sebastian: „A fost perfect”

.

Emilia Ghinescu face tot ce poate ca să treacă peste despărțirea de Sebastian Albăstroiu, bărbatul alături de care a trăit 12 ani frumoși și cu care spera să ajungă în fața altarului. Artista are tot mai multe concerte, trage din greu la sală, iar de curând și-a luat fetele și-au bifat o excursie la Paris.

S-au întors cu multe amintiri frumoase, dar și cu poze spectaculoase. Și, așa cum era de așteptat, nu au ratat o vizită la Disneyland, care le-a lăsat fără cuvinte.

Emilia Ghinescu, călătorie de vis la Paris

”Săptămâna trecută am decis să-mi iau fetele și să plecăm la Paris. Pentru câteva zile am redevenit copii. Totul a fost perfect”, a mărturisit ea, pe o rețea de socializare.

Emilia Ghinescu și fostul ei iubit au împreună o fetiță de șapte ani, de aceea, cele mai multe dintre discuțiile dintre ei se centrează pe acest subiect. „Cu fostul meu partener vorbesc în fiecare zi, nu este ușor să ștergi cu buretele cei 12 ani petrecuți împreună. El știe de mine, eu știu de el, dar nu foarte, foarte multe lucruri ne spunem unul despre celălalt, pentru că am preferat să luăm o pauză. Plus că avem un copil de crescut împreună, trebuie să vorbim, să ne auzim”, spunea Emilia Ghinescu, pentru Click!

Citeşte și: Transformările prin care au trecut fostele soții ale lui Cristi Borcea. Mihaela Borcea și Alina Vidican sunt astăzi de nerecunoscut

Citeşte și: Tudor Chirilă condamnă situația din Herăstrău: „E absurd să transformi un parc-monument istoric în hub de discoteci”

„Omul stă lângă tine dacă își dorește, nu poate să fie constrâns de absolut nimic”

Primele probleme între ei au apărut la sfârșitul lunii iulie. Atunci, Emilia Ghinescu a anunțat că a anulat nunta cu omul de afaceri. „Omul stă lângă tine dacă își dorește, nu poate să fie constrâns de absolut nimic. Nu poți obliga o persoană și nu poți ține lângă tine o persoană cu forța. Este clar că noi, femeile, ne dorim stabilitate, o relație închegată și eu o relație definită și completată prin acest act, prin această hârtie în fața Stării Civile și în fața preotului. Bărbații se cam feresc de lucrul acesta”, mărturisea artista, la Antena Stars.

Fiicele cântăreței Emilia Ghinescu. Foto: Facebook

”Omul care este lângă mine, dacă vrea să stea lângă mine, stă, dacă nu, este liber să plece. Am citit de curând o carte și scria foarte frumos: Ușa inimii mele este deschisă să intri, este deschisă să pleci. Un singur lucru te rog: să nu stai în ușă”, preciza Emilia Ghinescu.

Citeşte și: Emilia Ghinescu nu se mai oprește din slăbit. Artista a ajuns la 45 de kg și este de nerecunoscut

Citeşte și: Cum a slăbit Emilia Ghinescu 10 kilograme în două luni fără dietă sau intervenții chirurgicale. „Am reușit să ajung la 49 de kg”

Emilia Ghinescu: „Am 47 de kilograme și îmi doresc să mă mențin”

La 44 de ani, Emilia Ghinescu s-a reinventat și arată spectaculos, iar orele petrecute la sală și-au spus din plin cuvântul.  „La sală merg de patru ori pe săptămână. Mi-am dorit foarte mult să slăbesc. Unii zic că îmi stă bine așa cum sunt, alții că am slăbit foarte mult. Important este că eu mă simt în pielea mea foarte bine. Acum am 47 de kilograme și îmi doresc să mă mențin”, spunea Emilia Ghinescu, conform Click!

Foto: Facebook

Ultima modificare septembrie 29, 2023 6:05 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale