După imaginile virale cu Vladimir Putin și Emmanuel Macron așezați la masa de câțiva metri lungime, unde au stat la discuții pe tema Ucrainei aproximativ 5 ore, un alt detaliu din vizita Președintelui Franței la Kremlin a ieșit acum la iveală – meniul cu care l-a așteptat Vladimir Putin pe Macron.
Potrivit redactorului-șef al Paris Match, Bruno Jeudy, Putin i-a oferit lui Emmanuel Macron o cină specială, extravagantă, compusă din 6 feluri de mâncare – cartofi înăbușiți cu langustine, ravioli cu spanac, supă cu cinci specii de pește, sorbet de ghimbir și friptură de sturion sau carne de ren cu cartofi dulci și mure. La desert nu au existat însă opțiuni, ci a fost un singur preparat pe masa celor doi – tartă de pere cu înghețată de vanilie.
https://twitter.com/JeudyBruno/status/1490784654307303427?ref_src=twsrc%5Etfw În ceea ce privește băuturile, cei doi au avut în meniu două vinuri rusești – Chardonnay și Rebo, ambele din 2015, ambele aparținând cramelor Usadba Divnomorskoe.
Foto – Profimedia
Ultima modificare februarie 9, 2022 6:21 pm