Cu ce își curăță Regina Elisabeta bijuteriile

.

Are o colecție impresionantă de bijuterii, multe dintre ele fiind purtate și de ducesele de Cambridge și Sussex. Dar, pentru a le curăța, Regina Elisabeta apelează la un truc neobișnuit.

Angela Kelly, stilista monarhului britanic, a dezvăluit că ea este cea care se ocupă de curățarea bijuteriilor Reginei. Și pentru ca acestea să strălucească de fiecare dată apelează la un ingredient surpriză: gin!

„Puțin gin și apă este mereu la îndemână pentru a le oferi diamantelor extra strălucire – doar nu îi spuneți bijutierului”, a scris Kelly în cartea sa, „The Other Side of the Coin: The Queen, The Dresser and the Wardrobe”.

Vorbind despre pregătirea reginei pentru evenimentele formale, stilista a explicat: „Puțin detergent de vase și apă te scapă de petele de fixativ (de pe bijuterii)”.

Kelly lucrează pentru Regina Elisabeta a II-a încă din anul 1994, iar titlul ei este Curator și Sfătuitor Personal (al bijuteriilor, garderobei și insignelor reginei) și este responsabilă cu îngrijirea hainelor și bijuteriilor suveranei. De asemenea, aceasta crează cele mai frumoase look-uri ale Reginei.

Bijutierul Reginei curăță în profunzime pietrele atunci când este necesar, eu doar le lustruiesc puțin pentru a străluci mai tare”, a mai scris Angela Kelly, citată de People.

Pe lângă gin, stilista a dezvăluit că folosește un pliculeț de ceai pentru a curăța rochia albă de dantelă a monarhului. Aceasta scufundă fiecare bucată de material într-un bol mic umplut cu apă rece și ceai Yorkshire.

Sursă foto: Hepta

    
Vedete din Romania Vedete internationale