Radu Almășan (43 ani) a dezvăluit că are câteva probleme de sănătate, acesta fiind diagnosticat de curând cu o boală congenitală, care i-a dat toată viața peste cap.
Invitat în podcastul „Vreau să știu” realizat de Cătălin Oprișan, artistul, care este solist și compzitor al trupei Bosquito, a oferit câteva detalii despre viața sa personală. De obicei, acesta este o persoană discretă, care preferă să vorbească în public doar despre partea profesională.
Cu ce boală a fost diagnosticat Radu Almășan
Radu Almășan a pus bazele trupei Bosquito, în anul 1999. De atunci, el a compus piese greu de uitat pentru fanii trupei, devenind unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România. Deși la nivel profesional lucrurile merg bine pentru el, nu același lucru poate spune și despre partea personală. De curând, cântărețul a aflat că are probleme mari de sănătate.
Deși întodeauna a fost adeptul unui stil de viață sănătos, Radu Almășan a aflat acum că problemele cu care se confruntă nu se rezolvă doar prin diete și sport. Din contră, acesta nu mai are voie să facă efort, iar prioritățile sale s-au schimbat considerabil.
„Când am fost la vizita medicală mi-a căzut cerul în cap pentru că mi-au descoperit niște probleme congenitale la inimă. Mi-au spus că nu se poate sub nicio formă cu sport sau alte chestii și în momentul ăla s-a rupt ceva”, a dezvăluit artistul în cadrul podcastului lui Cătălin Oprișan.
Lecția de viață învățată în adolescență
Radu Almășan a dezvăluit și o întâmplare din adolescență, pe care a luat-o drept lecție de viață. Artistul a povestit cum, la un moment dat, intrase într-un grup din care făceau parte persoane agresive. Pentru a se adapta, a preluat și el acest comportament, însă ulterior a regretat decizia luată atunci.
Atunci a decis să se distanțeze de acei prieteni și a mers pe un alt drum.
„Din dorința de a fi acceptat de un grup, de un anturaj, am intrat într-o gașcă de rockeri, unde smardoielile, bătăile și astea erau la ordinea zilei. Pur și simplu a fost o perioadă. De acolo jumătate din grup și-a dat seama și a ieșit la timp, jumătate a făcut mulți ani de pușcărie”, a povestit Radu Almășan în același podcast.
După o perioadă plină de succes ca solist al celebrei trupe Bosquito, Radu Almășan a decis să facă o schimbare în viața sa și s-a mutat în America. În perioada petrecută în SUA, Radu de la Bosquito a început un proiect muzical solo, denumit Madame Hooligan. După câțiva ani, el a revenit în țară, unde a reunit formația Bosquito.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Radu Almășan