Cristina Vasiu a avut probleme cu greutatea. Cum a slăbit 18 kg

.

Invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Cristina Vasiu (29 de ani) a povestit cum a reușit, în urmă cu un an, să slăbească 18 kg. Solista a devenit cunoscută după înscrierea în primul sezon al competiției Vocea României. A făcut parte din echipa lui Horia Brenciu (48 de ani) și a ajuns până în semifinale.

Ulterior, Cristina a participat și în show-ul TV X Factor, iar cel mai recent a făcut parte din emisiunea Te cunosc de undeva, ambele proiecte difuzate de Antena 1. „Am primit propunerea cu un entuziasm extraordinar, pentru că de câțiva ani îmi doream să fac parte din proiectul ăsta.

Iată că acum, după X Factor, am primit vestea cea mare. Am fost în extaz! Nu îmi venea să cred că se întâmplă, că am ajuns aici și că voi putea să fac atât de multe lucruri frumoase, să interpretez atât de multe personaje și să răspund tuturor provocărilor”, mărturisea Cristina la începutul anului 2021.

Cristina Vasiu a avut probleme cu greutatea. Cum a slăbit 18 kg

„Am slăbit 18 kg anul trecut, chiar când a început pandemia. Am avut un program foarte bine organizat. Am ținut un detox de 7 zile, bazat pe smoothie-uri, sucuri și supe cremă și ulterior 3 luni de dietă personalizată, în care am mâncat tot ce am vrut, dar cu siguranță bine gândit din punct de vedere caloric.

Am slăbit în 3 luni 18 kg. Am ajuns la un moment dat la 68 spre 70 de kg, eu având 1 m și 65 de cm înălțime. Cumva era destul de tristă imaginea din oglindă. (…) Trebuie să fii ambițios să ții un astfel de program. Nu e foarte ușor. A fost destul de greu. Mai ales perioada detoxului. N-am mâncat și n-am trișat cu nimic.

N-am luat nici măcar un covrigel în gură în perioada aia și nu mai știam cum e să mesteci ceva. Doar beam lichide. (…) Înainte mâncam mult prea normal. Mâncam foarte mult dulce, mâncam aproape o pâine întreagă la un moment dat, la o singură masă. Cu tot felul de dulcețuri, mă rog.

Citește și:

Gabriela Cristea, cu fiicele la spital: „Doamna doctor este atât de răbdătoare”

Brad Pitt, surprins flirtând cu actrița Andra Day la gala premiilor Oscar 2021

De care coleg din serialul „Friends” a fost Jennifer Aniston îndrăgostită

Nu era foarte sănătos, motiv pentru care am luat și atât de mult în greutate. A fost dificil, dar nu atât de dificil. (…) După ce am slăbit, n-am mai ținut dietă. În fiecare zi am un ritual, dimineața beau un smoothie din lapte de cocos, căpșune și o banană sau altă combinație [de fructe].

Eu m-am educat să mănânc trei mese. Am o masă consistentă la prânz, iar seara o salată sau tot un smoothie, ceva ușor. La gustare am mere sau alt fruct sau ciocolată neagră, cu 75% cacao”, a declarat Cristina în emisiunea Vorbește Lumea.

Foto: Instagram; Captură Pro TV

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale