Cristina Șișcanu, ținta comentariilor negative în mediul online. „Ține de bun simț să te acoperi”

.

De curând, în mediul online, Cristina Șișcanu (36 de ani) a publicat mai multe fotografii în care este surprinsă alăptând în public. Din anul 2011, Cristina este căsătorită cu Mădălin Ionescu (50 de ani). Împreună au o fiică, Petra, în vârstă de 4 ani.

„Laptele matern este cea mai bună hrană pentru bebeluș. Alăptarea exclusivă [la sân] până la 6 luni, iar apoi în paralel cu diversificarea, până la vârsta de 2 ani, o consider esențială în dezvoltarea psihică, emoțională și fizică a copilului.

Alăptarea creează o legătură sublimă între mamă și copil și lasă să iasă la iveală în modul cel mai firesc cu putință faptul că noi, oamenii, avem nevoie unii de ceilalți și existăm unii pentru ceilalți”, a scris Cristina în dreptul imaginilor postate.

Cristina Șișcanu, ținta comentariilor negative în mediul online. „Ține de bun simț să te acoperi”

Părerile au fost împărțite. De o parte au fost cei care au condamnat-o pe Cristina pentru expunere, iar de cealaltă parte au fost cei care i-au admirat curajul. Fotografiile le găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

„Și eu sunt mamă și mi-am alăptat băiatul în public, dar mereu m-am acoperit cu un șal. Fiecare face cum crede, dar mie una nu mi-ar plăcea să stea lumea cu ochii la sânii mei dezgoliți; E normal să alăptezi, dar nu așa!; Susțin alăptatul în public, dar totuși nu așa dezgolit! Și noi știm că laptele matern face minuni, dar nu în halul ăsta;

Oricine poate alăpta oriunde și oricând …ține de bun simț să te acoperi când alăptezi…! La fel de bine intră laptele în bebe și dacă acoperi!! Dar ține de bunul simț al fiecărei femei!!;

Citește și:

Lavinia Pîrva, aspru criticată pentru ultima intervenție estetică

Viviana Sposub s-a filmat cu testul de sarcină: „Emoțiile de azi dimineață”

Ce mașină conduce Radu Ștefan Bănică, fiul lui Ștefan Bănică Jr.

Dragă „doamnă” Cristina Șișcanu, nimeni nu are nimic contra la alăptatul cu sân, însă etica și educația presupune a acoperi sânul pentru că nimănui nu îi este plăcut și nimeni nu este obligat să vă vadă sânii.

O adevărată femeie educată nu o să lase posibil acest lucru, deoarece face ca cei din jur să se simtă incomod. E pur și simplu legat de bunul simț al fiecăruia. Iar prin aceste poze este demonstrat încă o dată că „doamna” Șișcanu are un comportament de ȚĂRANCĂ”, au fost câteva dintre comentariile negative.

„Ce săriți toate… Când vedeți ț*** goale pe la TV nu face una o petiție să apară cu ele acoperite…. ufff…. dar în schimb vă oripilează orice mama care își alăptează copilul… Bravos!;

Ce ați sărit că stă cu sânul dezgolit, că nu se acoperă… Dar când vă uitați la TV la tot felul de reclame cu sânii pe afară, sau la tot felul de cântărețe care dansează cu sânii mai mult dezgoliți vă place…;

Bravo Cristina, te admir mult de tot pentru curajul tău, pentru faptul că îți alăptezi copilul în public, acoperită sau nu! Gura lumii nu o acoperă nici pământul”, au fost doar câteva dintre mesajele pozitive.

Foto: Instagram

    
Vedete din Romania Vedete internationale