Din anul 2011, Cristina Șișcanu (36 de ani) este căsătorită cu Mădălin Ionescu (50 de ani). Împreună au o fiică, Petra, în vârstă de 3 ani. Prezentatorul TV mai are alți doi copii, un fiu și o fiică, Ștefania (23 de ani) și Filip (17 de ani), dintr-un mariaj anterior.
Cristina Șișcanu a spus care este secretul căsniciei sale cu Mădălin Ionescu
De curând, jurnalista a dezvăluit care crede ea că este secretul relației de lungă durată pe care o are cu prezentatorul TV. „Prima condiție (…), atunci când decid să fie împreună, e să existe acea chimie, acea atracție.
Adică să nu se cupleze din alte motive, că e sortită eșecului o astfel de asociere. Din punctul meu de vedere, trebuie să aveți aceeași viziune asupra vieții. E complicat ca unul să fie genul mai boem și altul să vrea să trăiască într-un mod de a agonisi”, a spus Cristina în mediul online.
„Aceste două condiții mi se par esențiale și cele mai importante când se formează un cuplu, iar apoi intervin condițiile minore care trebuie să susțină condițiile acestea importante.
Nu e simplu, dar dacă există acele două condiții, eu cred că reușești. Zi de zi, clipă de clipă, trebuie să ai grijă de relația ta, niciodată să nu o lași de izbeliște. Iubirea trebuie arătată în fiecare zi”, a mai spus.
„Un bărbat care simte că este iubit cu adevărat capătă un sens, un echilibru specific, un confort care nu poate fi egalat de niciun alt sentiment. Cristina mi-a conferit aceste «superputeri».
Citește și:
Fiica lui Ion Dichiseanu, Ioana, a vorbit despre medicii care l-au îngrijit pe actor
Alina Pușcaș s-a vaccinat anti-COVID-19. Ce simptome are vedeta după rapel
Andrei Ștefănescu, noi detalii despre divorț: „Nu ne-a luat prin surprindere”
În rest… încă nu e cazul să fac eforturi pentru a ține pasul cu ea. Suntem amândoi foarte dinamici. Activăm în același domeniu, muncim foarte mult împreună, avem cam același program de somn, aceleași obiceiuri culinare, ne suplinim foarte bine, practic facem o echipă foarte bună.
Ce valori mi-a insuflat Cristina? Hmmm… Pot spune fără ezitare că este mult mai generoasă decât mine, mai altruistă, mai iertătoare și că are un puternic spirit de sacrificiu.
Am învățat de la ea, printre altele, să gestionez cu mai multă înțelepciune acutul meu simț al dreptății, vocație care m-a pus deseori în situații limită”, declara și Mădălin Ionescu în decembrie 2020, potrivit Ciao.
Cine câștigă mai mulți bani, Cristina Șișcanu sau Mădălin Ionescu?
Tot de curând, în mediul online, Cristina a vorbit despre veniturile ei și ale soțului ei. „Mădălin a câștigat mai mult, pe undeva e firesc, dar pe de altă parte eu oricum sunt mai tânără cu 13 ani.
Când noi ne-am cuplat el deja avea o carieră. E foarte priceput și muncitor. (…) Eu eram foarte tânără [când ne-am cunoscut], aveam un salariu mai mic, dar am avut aproape în permanență un venit și acesta este cel mai important lucru.
Să fii independentă financiar. Nici sumele pe care le-am câștigat eu sau le câștig nu sunt de neglijat. Câștigurile mele se simt la bugetul familiei”, a mărturisit vedeta TV pe Instagram.
Foto: Instagram
Ultima modificare aprilie 27, 2021 11:53 am