Cristina Ich intervine în scandalul dintre Ilinca Vandici și Andreea Bostănică: „Noi ne alegem reperele”

.

Cristina Ich (37 ani) a intervenit în scandalul dintre Ilinca Vandici și Andreea Bostănică, care a izbucnit săptămâna trecută, după ce prezentatoarea a făcut câteva afirmații în emisiunea ei, ce au deranjat-o pe tiktok-eriță. Iubita lui Alex Pițurcă și-a spus și ea părerea despre conflictul care a apărut între cele două, luând partea tinerei din Republica Moldova.

Ilinca Vandici, despre stilul de viață al Andreei Bostănică

Andreea Bostănică, o tânără de doar 20 de ani care a cunoscut succesul datorită platformei TikTok, se bucură de un număr mare de admiratori în mediul online, unde se laudă cu vacanțele luxoase și cadourile de mii de euro pe care le primește.

În cadrul emisiunii lor, Ilinca Vandici și Teo Trandafir au vorbit despre modul în care se expune tânăra din Moldova în mediul online. Cele două au dat de înțeles că Andreea ar avea și alte surse de venit, în afară de cele obținute din activările de pe TikTok.

„Știu o tânără, Andreea Bostănică, am auzit pentru prima dată în viața mea, dar bine am făcut că am auzit. (…) Noi învățăm de aici că prin muncă, progresează. Andreea Bostănică desface niște daruri. Și îmi place ce văd. Pentru că ea stă într-o căsuță… Și are niște floricele în spate”, a afirmat Teo Trandafir.

Atunci, Ilinca Vandici a spus că nu i se pare corect față de oamenii cu posibilități financiare reduse să o vadă pe tiktok-eriță expunându-și viața luxoasă.

„Și dacă ai avea acum o prietenă sau mai multe care au o adolescentă în creștere care o urmărește pe domnișoara Andreea Bostănel… Bostănică, scuze… pe TikTok și văd unboxing-urile astea care nu se mai termină de mii de euro și florile care nu se mai termină (…) Unu, dacă avem posibilități, iubiți, pentru că am înțeles că are un iubit… Ideea este că din TikTok mi-e greu să cred că tu poți să câștigi atât de mult încât să-ți cumperi lucrurile astea pe bandă rulantă. Dacă ar fi să faci un unboxing la un cadou, o dată pe lună, să-ți cumperi o geantă Hermes… De ce trebuie să le punem în față la toată lumea. Sunt oameni care nu au unde să locuiască. Sunt copii care mor de foame. De ce trebuie să ne arătăm în halul ăsta? Ce învață tinerele alea care se uită? Aici este durerea mea”, a spus Ilinca Vandici.

Afirmațiile prezentatoarelor au deranjat-o pe Andreea Bostănică, care a reacționat dur.

Citește și: Cum a ajuns Cristina Ich să aibă găuri la nivelul feței după o procedură estetică: „Trei săptămâni am stat în casă”

Citește și: Ce părere are Victor Pițurcă despre relația dintre fiul lui, Alexandru Pițurcă, și Cristina Ich: „Ei se iubesc în continuare” / Video

Andreea Bostănică, reacție dură

Auzind ceea ce au spus Ilinca Vandici și Teo Trandafir în emisiunea lor despre ea, Andreea Bostănică a ales să nu păstreze tăcerea, ci să reacționeze. Tânăra le-a acuzat pe cele două prezentatoare că au mințit în momentul în care au spus că nu o cunosc.

„Doamna Ilinca cred că s-a supărat că nu i-am deschis nici mesajul, doar că nu înțeleg… Poate vă amintiți de mine, doamna Ilinca. Ați fost la emisiune și ați spus că nu știți cum mă cheamă? Păi cum nu știți cum mă cheamă dacă ați spus că aș fi onorată să vin la emisiunea voastră acum câteva luni. Mi se pare foarte, foarte patetic. Dar… are și ea o vârstă. Poate are și probleme cu memoria”, a spus supărată Andreea Bostănică, potrivit Cancan.

Și despre Teo Trandafir tânăra a avut ceva de spus.

„Iar la doamna Teo Trandafir, o iubesc, o respect enorm. Mi s-a părut că a zis asta… Bine, ea a zis doar lucruri frumoase despre mine, că n-are ce să spună rău, doar invidioasele, ca Ilinca, care s-a supărat pe mine că n-am fost la emisiune poate să zică ceva rău. Sau să spună că nu mă cunoaște, de fapt, mă cunoaște foarte bine. M-a avut și la follow. Îmi dădea și like-uri. Eu neavând-o la follow, ca să înțelegeți. Dar eu am lansat vreo patru piese la doamna Teo în emisiune, la Teo Show. M-a invitat de foarte multe ori. Mi s-a părut așa ciudat că a zis că nu mă cunoaște. Cred că așa era în script, cine știe”, a mai zis ea.

Citește și: Ilinca Vandici și Teo Trandafir, despre televiziune și rolul de mame singure: „Mi-am dat seama că e mult, dar că nu am ce face” / Exclusiv

Citește și: Cum s-au cunoscut Ilinca Vandici și Teo Trandafir: „Am dat cu ea de pământ”. Detalii neștiute despre relația dintre prezentatoarele emisiunii „Follow Us!” / Exclusiv

Cristina Ich intervine în scadalul dintre Andreea Bostănică și Ilinca Vandici

Acum, și Cristina Ich a sărit în apărarea influenceriței și a comentat pe marginea afirmațiilor făcute de Ilinca Vandici.

„Cei mai mulți dintre noi nu avem diplome de educatori. Când am apărut în online, nu am semnat un contract. Noi ne alegem reperele, ce vrem să urmărim, ce nu, ce ne face bine, ce nu ne face bine. Dar nu știu dacă ați obervat că sunt anumite voci care se sting. Și încep să predice. Încep să predice despre eleganță, modestie, exemplu. Dar întrebarea este, noi ăștia care judecăm ce e bine, ce nu, noi suntem, oare, un exemplu sau am fost? Putem să vorbim despre asta? Nu poți, după ce ai făcut toate greșelile pe care le condamni, să vii să pui etichete sau să insiști la bullying, la adresa unui tânăr care nu face nici mai mult, nici mai puțin decât ce ai făcut tu când ți-a permis timpul, vârsta”, a spus Cristina Ich pe Instagram.

„Dacă vrei să dai un exemplu, și poți, vino, expune-te, povestește despre greșelile tale, care pot fi asemănătoare sau mai rău, de foarte multe ori, oamenii ăștia care stau și țin prelegeri, ăia-s ce-i mai…ăia au făcut la fel sau mai rău. Deci dacă vrei să îmi dai o adevărată lecție de viață, vino, expune-te, arată, spune-ne, mai ales că experiența ta de viață, sau experiența noastră de viață, clar ne recomandă și atunci putem și noi să povestim din greșelile noastre. Uite, și eu am făcut, dar mi-am dat seama că na, eram tânără, nu aveam minte și așa mai departe. Pentru că tinerețea e tinerețe. La 20 de ani nu poți să gândești ca la 30 și ceva sau la 40 de ani. Că de asta se numește experiență de viață și repet, din asta înveți, din greșeli. Dar nu începi să condamni pe alții de ceva care și tu probabil ai făcut, bineînețels, neavând expunere, în spatele ușilor închise”, a mai zis iubita lui Alex Pițurcă.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cristina Ich și Ilinca Vandici

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare mai 23, 2024 6:41 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale