Cristina Ich este însărcinată cu Alex Pițurcă

.

Cristina Ich este însărcinată. „Prințesa Instagramului” sau „Angelina Jolie de România”, așa cum a fost denumită de presă, va deveni mămică pentru prima dată.

Cristina Ich, în vârstă de 31 de ani, a dat vestea cea mare a sarcinii în revista Elle. Modelul trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu fotbalistul Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă, în vârstă de 35 de ani. Cei doi sunt împreună de aproape un an de zile și acum vor deveni părinții unui băiețel. Vestea cea mare a fost dată chiar de Cristina Ich pe contul său de Instagram și alături a postat o fotografie cu burtica de gravidă din shooting-ul realizat pentru Revista Elle: „Nici nu stiu ce sa scriu… Sunt copleșită de emoții și mă tot gândesc la ceea ce spunea Paleologu: „Iubirea și fericirea în general, nu este o pleașcă gratuită”! Mie, ca să ajung la ea, la această fericire, mi-a trebuit ceva timp și a fost naibii de greu …. și sunt sigură că nu numai pentru mine. Sunt un copil care îți spune că va avea un copil și nu pentru că vreau să spun, ci pentru că am fost constrânsă de cei din jur și unii dintre voi ați fost martori la acest lucru. 

Presiunea celor din jur a fost uriașă și dorința mea de a duce această sarcină cât mai departe de ochii publicului nu a fost respectată.  Nu a fost ușor, am trecut prin luni de zile de coșmar, cu 1000 de gânduri care au făcut în final să ajungă la un singur concluzie: „Ich, nu mai ești singură!”, Desi iubeam singurătatea, mă regăseam în ea. M-am trezit din această singurătate și câteva frustrări adunate, cu un bărbat pe care îl iubesc și cu un copil ce urmează să vină.  Sună ciudat și asemănătoare cu miile de povesti de dragoste (nu mi place această chestie asta), dar ar fi bine să cobor cu picioarele pe pământ și să înțeleg că bucuriile mari și fundamentale ale vieții sunt de miile de ani aceleași. Au trecut 6 luni de când am aflat vestea și tot atatea luni în care am trăit să țin ascuns ceva ce vreau să fie doar pentru mine. Voiam să mă bucur doar eu și cei din jur, nu vreau să fac din copilul meu un influențator!

Am făcut acest editorial unic ca să opresc speculațiile presei și insistența celor din presă de a „smulge” informații despre ceva atât de personal.  Nu stiu cum sa descriu sentimentul, cuvintele sunt greu de gasit, dar vreau sa stiu un singur lucru: el va fi exact asa cum am dorit eu sa fiu – un barbat! Am să depun tot efortul din lume pentru asta și da … este băiat.  Cam atât. V-aș ruga să nu judecați decizia de a nu face publică sarcina de când am aflat că sunt gravidă și înțeleg că unele lucruri nu sunt „împărțite” pe platformele de socializare”, – a scris Cristina Ich pe Instagram.

Vezi mai multe fotografii cu Cristina Ich în galeria foto de mai sus!

Sursă foto: Instagram/Foto Elle

Ultima modificare iulie 24, 2019 1:14 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale