Cristina Cioran, imagini adorabile cu băiețelul ei. „Sunt atât de fericită și de împlinită!” Cum s-a filmat cu nou-născutul

.

Cristina Cioran (47 de ani) a devenit mamă pentru a doua oară pe 14 februarie 2025, chiar de Ziua Îndrăgostiților. Artista a adus pe lume un băiețel perfect sănătos și a publicat pe rețelele de socializare primele imagini cu el.

Cristina Cioran, primele imagini cu băiețelul ei

Cristina Cioran l-a născut prin cezariană pe fiul ei. Ea și fostul iubit, Alex Dobrescu, mai au o fată, Ema, venită pe lume pe 18 iulie 2021. Într-o postare pe rețelele de socializare, actrița a confirmat că atât noul membru al familiei, dar și ea sunt bine.

„Sunt atât de fericită și de împlinită și vă mulțumesc pentru toate mesajele atât de frumoase și pentru că v-ați rupt din timp să-mi transmiteți un gând bun! Am citit toate mesajele voastre și aș vrea să reușesc să vă răspund fiecăruia cu o îmbrățișare! Sunt foarte norocoasă că-mi sunteți alături! Bebelușul super bine, Ema îl așteaptă acasă, să se cunoască” – a transmis actrița pe rețelele de socializare.

Cristina Cioran a mai precizat în postarea sa că va povesti mai în detaliu întreaga experiență a nașterii și a publicat un clip video în care apare împreună cu băiețelul ei.

„O să vă povestesc experiența mea cu nașterea prin cezariană, incredibil cum a fost în sala de operație, ce mișcare de forțe și cât personal, fiecare știa ce avea de făcut, echipe întregi… nu e ca în filme! E incredibil de frumos!!! Le-am promis că nu voi uita niciodată această experiență și le-am mai promis că niciodată nu voi pune la îndoială deciziile luate în urgență, aici unde ceasul bate și sună altfel! Vă prețuiesc și vă respect! Din toată inima mea și a familiei mele! Ne revedem curând să vă fac cunoștință cu bebelușul nostru!” – a adăugat actrița.

Cristina Cioran și-a ținut sarcina ascunsă timp de șapte luni

Alex Dobrescu, tatăl copiilor Cristinei Cioran s-a declarat foarte fericit pentru că are și un băiețel și a mărturisit că o iubește pe Cristina.

„Sunt super bucuros că sunt tată din nou. Simt o mare responsabilitate. Aștept cu nerăbdare să o văd și pe Cristina. O iubesc pe Cristina, îi mulțumesc că m-a făcut tată! La nume nu ne-am gândit, o să anunțe Cristina”, a declarat Alex Dobrescu la știrile Antena Stars, găzduite de Geanina Ilieș și Marius Niță.

În primăvara anului trecut, între Cristina și Alex Dobrescu a izbucnit un scandal de proporții care adus la obținerea unui ordin de protecție împotriva bărbatului, actrița acuzându-l de violență verbală, fizică și de trafic de droguri. La începutul acestui an, când Cioran a dezvăluit în cadrul unei emisiuni televizate că este însărcinată în luna a șaptea, ordinul de protecție împotriva tatălui copiilor ei este încă în vigoare. Cu toate acestea, ea a spus că se gândește să se împace cu Dobrescu.

Citeşte şi: „A devenit exigentă”. De ce s-au despărțit, de fapt, Alex Dobrescu și Cristina Cioran. Bărbatul i-a cerut scuze mamei actriței

Citeşte şi: Cristina Cioran cere prelungirea ordinului de protecție împotriva tatălui fetiței ei. „De ce să pui în pericol viața copilului meu?”

Citeşte și: Cristina Cioran, despre relația cu Alex Dobrescu și cel mai greu moment din viața ei: „Pe ăsta nu l-a învins niciunul”

Citeşte şi: Cum slăbește Cristina Cioran și cum își îngrijește tenul: „Îmi fac tot felul de creme”/ Exclusiv

„O să încercăm să vedem, până nu se ridică restricțiile, până nu se termină această perioadă, nu se poate face nimic, pentru că nu suntem în contact. Vorbim prin terți. E trist că s-a întâmplat așa. Am plâns destul. Îmi pare rău și pentru el, îmi pare rău și pentru Ema, pentru că era foarte atașată de tatăl ei. Viața bate filmul”, declara Cristina Cioran acum câteva luni, la Antena Stars.

Foto – Instagram

Ultima modificare februarie 17, 2025 12:32 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale