Cristina Cioran îl acuză pe Alex Dobrescu de violență și că ar fi făcut trafic de droguri. Cum răspunde bărbatul

.

Cristina Cioran (46 ani) a făcut declarații surprinzătoare despre fostul ei partener de viață și tatăl fiicei sale. Aceasta spune că Alex Dobrescu ar fi făcut trafic de droguri. Dezvăluirile vin la puțin timp după ce actrița a încercat să prelungească ordinul de protecție împotriva fostului ei iubit.

Cristina Cioran îl acuză pe Alex Dobrescu că ar fi făcut trafic de droguri

Cristina Cioran a încercat să prelungească ordinul de protecție împotriva lui Alex Dobrescu, însă magistrații i-au respins cererea. Invitată în emisiunea Xtra Night Show, actrița spune că nu înțelege cum a fost posibil acest lucru, întrucât la dosar existau suficiente dovezi pentru a-i convinge pe judecători.

Aceasta a afirmat că Dobrescu ar fi fost arestat în trecut pentru trafic internațional de droguri.

„Poate e deja într-un dosar în care sifonează pe cineva, nu știu! Acesta este un subiect pe care eu nu am vrut niciodată să îl abordez și îmi pare rău că vorbesc acum despre asta. Din câte am înțeles, da (n.r. a mai fost arestat). Cu mult înainte să îl cunosc eu. Trafic internațional de droguri. Aceea este o speță care s-a încheiat”, a declarat Cristina Cioran în emisiunea lui Dan Capatos.

Cum a mai avut un ordin de protecție împotriva tatălui fiicei sale, actrița se aștepta ca mafistrații să îi accepte și de data aceasta cererea. Însă, judecătorii au considerat că Alex Dobrescu nu reprezintă un pericol pentru Cristina și Ema.

Citește și: „A devenit exigentă”. De ce s-au despărțit, de fapt, Alex Dobrescu și Cristina Cioran. Bărbatul i-a cerut scuze mamei actriței

Citește și: Cristina Cioran, despre relația cu Alex Dobrescu și cel mai greu moment din viața ei: „Pe ăsta nu l-a învins niciunul”

Citește și: Cristina Ciobănașu, primele declarații despre nunta cu Alexandru Mureșan: “M-a cerut de două ori, pe două continente diferite”/ Exclusiv

Citește și: Vloggerița Mimi, agresată fizic de un profesor în generală: „M-a dat cu capul de bancă”. Dascălul a continuat să predea / Video

Actrița susține că a fost abuzată fizic și psihic de Dobrescu

Cristina Cioran spune că Alex Dobrescu a abuzat-o atât fizic cât și psihic în trecut și că are probe în acest sens, ce au fost depuse la dosar. Astfel, actrița zice că nu înțelege cum judecătorii au putut respinge cererea.

„Iată că, din păcate, cererea mea nu a fost admisă, chiar dacă au fost probe video în dosar. Eu nu sunt sifon, dar pentru că el este, a fost respinsă cererea. E foarte ciudat că, deși au fost probe de agresiune. E foarte greu să înțelegi, nu mai am nimic de zis”, a afirmat ea în mediul online după ce a aflat decizia magistraților.

În timp ce Cristina Cioran spune că se teme pentru siguranța ei și a fiicei sale, Alex Dobrescu a cerut să își crească singur fiica și spune că fosta lui iubită nu are niciun venit.

„Eu nu m-am opus ordinului de protecție. Am fost de acord cu cererile victimei. Poate să îmi dea ordin de protecție dacă ea se simte amenințată, adică să mi se instituie un ordin de protecție de un an de zile. Știe toată lumea că nu are niciun venit. Am cerut să cresc eu fata, pentru că o să o cresc perfect. Am vorbit să o înscriem acolo la grădiniță. Am patru afaceri de succes, pot să o țin liniștit. O să îi trimit printr-un interpus și Cristinei bani și mamei ei, ca să fie bine toată lumea. A vrut să îmi pună brățară electronică”, a afirmat Dobrescu la Antena Stars.

Cum răspunde Alex Dobrescu acuzațiilor aduse de Cristina Cioran

În cadrul emisiunii XNS, Alex Dobrescu a răspuns acuzațiilor aduse de Cristina Cioran. Bprbatul susține că fosta lui iubită i-a înscenat totul și a falsificat filmulețele.

„Cristina Cioran a fost lansată, e pe tobogan, e în pantă, nu în rampă. A fost dată pe gheață de către stat. După cum ați văzut, judecătorul a dat o decizie, au fost propuse 30 de zile de arest preventiv și nu mi-au dat nici măcar arest la domiciliu. Doamna judecător a considerat că merit o lună de control judiciar”, a precizat Dobrescu.

Acesta susține că actrița i-a spus că acel ordin de protecție nu este unul serios și l-a chemat la ea pentru a sta cu Ema.

„Mi-a zis că ordinul de protecție e la mișto, m-a ținut cumva în șah, dar până la urmă a primit mat. Voia să mă țină în șah ca să primească pat, dar a primit mat. Nu mi-a întins nicio capcană, a vrut să se întindă cu mine și până la urmă o să se întindă singură. Am fost acasă să le dau bani, să văd fata, să iau buletinul, pentru că nu puteam să scot certificatul de deces, lucru care nu s-a întâmplat nici în momentul ăsta, pentru că buletinul este sechestrat de această entitate. Hainele le am la ea, cele mai scumpe lucruri, lucrurile de valoare probabil le-a dus deja la amanet ca să își suplinească viciile”, a continuat el.

După ce Cristina Cioran a spus că Alex Dobrescu a lovit-o, acesta a afirmat că nu este o persoană violentă.

„Singurele lucruri pe care le-am bătut în viață, au fost covoarele, dar sunt atât de pacifist încât nu le-am bătut, m-am împăcat cu ele. Nici șnițelele nu le bat, gătesc șnițelele nebătute.(…) Am un trecut infracțional, am fost condamnat în 2015, pe 26 iunie, pentru altruism. Sunt singurul deținut din istoria penitenciarelor care s-a eliberat sub jumătate din pedeapsă”, a mai zis Dobrescu.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cristina Cioran și Alex Dobrescu

Sursă foto: Instagram, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton