Cristina Ciobănașu (25 de ani) și-a vizitat mama în Italia pentru prima dată. Actrița și mama ei nu s-au mai văzut din aprilie 2021, când Elena Ciobănașu a revenit în România.
Cristina și fratele ei, Tudor, au mers atunci în comuna Vorona, jud. Botoșani, pentru a-și revedea mama. „S-a întors mama în sfârșit în țară, după 1 an și 9 luni în care nu am văzut-o. Am venit acasă”, a spus Cristina atunci pe Instagram.
Cristina Ciobănașu, prima vizită la mama biologică în Italia. „Amândouă am fost extrem de emoționate”
Recent, actrița și mama ei s-au revăzut, de această dată în Italia. „Este pentru prima oară când reușesc să îi fac o vizită mamei în Italia. Amândouă am fost extrem de emoționate”, a scris Cristina pe Instagram, în dreptul mai multor fotografii.
„Nu știam ce să ne povestim mai repede, pe unde să ne plimbăm, cum să facă să îmi arate în doar câteva ore locul în care trăiește de atâția ani… mă întorc în Pesaro cu inima plină… Te iubesc, mama, și îți mulțumesc pentru toate eforturile pe care le-ai făcut ca să ne fie nouă bine ❤️🥰”, a încheiat.
Cristina Ciobănașu a devenit cunoscută publicului român în urmă cu mai bine de 10 ani, în cadrul emisiunii-concurs „Dansez pentru tine”. Atunci, actrița și fratele ei locuiau cu bunica lor într-o singură cameră. Pentru ei au dansat artistul Alex Velea și Cristina Stoicescu.
După ce i-a urmărit povestea, directoarea de programe Ruxandra Ion a adoptat-o. Astfel, Cristina s-a mutat din Botoșani în București. În prezent, actrița joacă în serialul „Adela”. În 2008, la scurt timp de la mutarea în București, Cristina a fost distribuită în serialele „Îngerașii”, „Aniela” și „Iubire și Onoare”.
Articolul continuă recomandări
Citește și:
Cristina Ciobănașu, revedere emoționantă cu mama ei, după 1 an și 9 luni
Ce a făcut Cristina Ciobănașu cu inelul de logodnă după despărțirea de Vlad Gherman
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, prima apariție TV după despărțire
Timp de patru sezoane, actrița a apărut în serialul „Pariu cu viața”, difuzat de Pro TV. A continuat apoi cu „O viață nouă”, continuarea seriei „Pariu cu viața”. Cristina a mai jucat în serialele „Fructul oprit” și „Sacrificiul”.
Actrița formează de câteva luni un cuplu cu un tânăr numit Alexandru Mureșan. Pe 1 februarie 2021, Cristina și actorul Vlad Gherman (27 de ani) au confirmat că s-au despărțit după o logodnă de 2 ani și jumătate și o relație de 9.
„Noi când ne-am cunoscut eram foarte tineri. Din acel moment am făcut cam totul împreună. Am lucrat și jucat împreună, iar undeva pe drum am uitat să mai fim atenți la nevoile noastre, la ce ne doream noi ca indivizi”, au declarat despre despărțire.
Cristina a dezvăluit ce a făcut cu inelul de logodnă primit de la Vlad. „Nu cred că inelul în sine era cel care conta cu adevărat, cât ce a reprezentat momentul în care m-ai cerut de soție. Va rămâne în inimile noastre unul dintre cele mai frumoase momente petrecute împreună. Inelul l-am pus într-o cutie cu amintiri, cutia noastră cu amintiri comune. Atunci când vom simți nevoia să ne readucem aminte o să fie acolo”, a povestit Cristina.
Foto: Instagram
Vezi şi locuri de vizitat în Milano – cele mai apreciate obiective turistice!
Ultima modificare iulie 12, 2022 11:02 am