Cristian Leonte: „Mă revolt de fiecare dată mai mult“

.
După 17 sezoane de „România, te iubesc!“ (PRO TV), Cristian Leonte (41 de ani) nu și-a pierdut nimic din revolta care stă la baza oricărei anchete jurnalistice și din nevoia de a spune povești care să reflecte realitățile țării în care trăim.

Este foarte greu să-i iei interviu unui jurnalist de televiziune. Riști să primești tu mai multe întrebări decât îi pui! Este ceea ce mi s-a întâmplat mie cu Cristian Leonte, prezentatorul știrilor de noapte și al emisiunii „România, te iubesc!“, pe care o realizează împreună cu o echipă fantastică de corespondenți (Alex Dima, Paula Herlo, Cosmin Savu, Rareș Năstase și Paul Angelescu). Unul dintre acești corespondenți este și soția sa – desigur, nu e greu de ghicit cine! Împreună cu Paula Herlo, Leo (așa cum îl numesc colegii) are doi copii, Vladimir și Ania, pe care îi ține departe de aparițiile în media. Vorbește despre profesia lui cu o pasiune nedisimulată și o seriozitate rar întâlnită; nu merge la „serviciu“ ca să facă niște emisiuni, ci ca să schimbe niște lucruri. Poveștile de la „România, te iubesc!“ au mișcat inimi și au ajutat la rezolvarea unor situații dramatice, inclusiv la schimbarea unor legi. Realizatorul se consideră un etern revoltat, în căutare de povești, cu curiozitatea la pândă și mereu cu întrebările potrivite; iar în timpul liber este un tip discret care citește mult, petrece timp cu copiii și visează la un superjoc complicat de la Moș Crăciun.

cristian leonte

Ce povești/destine a influențat emisiunea voastră?

E un pic nedrept să-ți răspund eu la întrebarea asta. Corespondenții, cei care fac emisiunea de la un capăt la altul, țin legătura cu tot ce înseamnă personaje. Dar suntem cu to-
ții parte dintr-o echipă și cred că fiecare ediție lasă urme și începe să schimbe felul în care oamenii se adresează. De la prima ediție încoace, am construit încredere, împreună, și oamenii vorbesc – asta este cea mai importantă schimbare pe care am adus-o. Au lucruri dureroase de spus, vin cu documente, cu fapte, cu filmări, fotografii, și vorbesc cu noi, pentru că s-au săturat să vorbească cu autoritățile așa cum ai vorbi cu un perete.

Voi căutați subiectele sau există și cazuri în care subiectele vin la voi?

Există, sigur că da. Dar e absolut impresionant, dacă mergi pe teren cu echipa, să vezi câtă deschidere au oamenii, pentru că se simt ascultați. Noi le ducem povestea mai departe – știi, necazul ăla local, dar care de fapt e doar un simptom al unui fenomen care se întinde în toată țara.

Ce se întâmplă după ce le spuneți povestea, ce se schimbă?

S-au schimbat legi! În urma unor campanii pe care le-am derulat împreună cu știrile, s-a schimbat, de exemplu, Legea adopției. Condițiile au fost mult simplificate. Mai lucrăm și la altele – defrișarea ilegală și fără sens a pădurilor este un alt subiect care a scos din minți pe toată lumea. Sau problema manualelor școlare – subiectul ăsta a venit tot de la cei care ne urmăresc, părinții sunt nemulțumiți de felul în care arată manualele… E inevitabil să nu urmărim subiectul și după ce încheiem emisiunea, pentru că telespectatorii noștri sau publicul de pe internet (chiar și cei care doar comentează la o postare) cer asta. Ei sunt cei care ne trag de mânecă.

Emisiunile voastre spun o poveste, nu sunt o simplă relatare. Ce ți se pare cel mai important atunci când vrei să trans-
miți o poveste?

Revolta. Trebuie să simți că o parte din tine se revoltă. La noi așa funcționează: întotdeauna este o poveste. Atunci când se naște un subiect – și la știri, dar mai ales la „România, te iubesc!“ –, subiectul ăla e povestit. Cineva îl povestește, iar altcineva vede povestea și se creează o legătură. Dar eu cred că revolta e la baza fie­căruia dintre subiectele și poveștile noastre.

Întotdeauna te-a interesat revolta asta, te-ai considerat un revoltat?

Da. Numai că nu am reacționat atât de tare cum reacționez acum. Uneori am preferat poate să tac sau să merg mai departe – eram mai tânăr. Acum mă revolt de fiecare dată mai mult. De ce? Pentru că acum mă recunosc oamenii și mă întreabă despre subiectele din emisiune, așa că mă revolt împreună cu ei, pentru că ăsta e sentimentul lor. Bineînțeles că mă întâlnesc și cu oameni care se simt nedreptățiți.

Ce-ai învățat în acești ani de când faci emisiunea (din 2008)?

Am învățat să fiu curios mai în profunzime. Să depășesc curiozitatea asta superficială, de eveniment, și să ajung la mecanisme. La câteva mecanisme care pun în funcțiune mersul lucrurilor.

Ai ajuns vreodată de la revoltă la dezamăgire?

Dezamăgirea cea mai mare este că toate aceste lucruri pe care nici noi nu reușim să le schimbăm ne fură timp. Noi toți, la nivel de țară, suntem foarte în urmă, fiind-
că am pierdut foarte mult timp. Asta mă dezamăgește cel mai tare.

Dacă am trăi într-o țară ideală, așa cum ne dorim cu toții, ce subiecte crezi că ar mai aborda o emisiune precum „România, te iubesc!“?

Care e o țară ideală din punctul tău de vedere acum, la sfârșit de 2016?

(rămân puțin surprinsă, nu sunt obișnuită să primesc întrebări atunci când fac interviuri)

Păi… o țară în care să nu mai pierdem timp, în care lucrurile de care ne tot plângem să fie în sfârșit funcționale, o țară în care să fim mai puțin agresați.

Norvegia ți se pare o țară în care lucrurile funcționează?

Cel puțin așa pare de aici…

Uite, Alex Dima, colegul meu de emisiune, s-a dus acolo pe urmele copiilor români luați din familie. În țara lor, ce s-a întâmplat e o situație OK, o situație rezolvată: faci asta, ți se întâmplă asta. Nouă, de aici, ni se pare că nu e o situație rezolvată. Așa că mi-e foarte greu să răspund la întrebarea ta. Cu siguranță, tot timpul ar fi ceva de comentat! (râdem amândoi)

Spune-mi trei lucruri pentru care iubești România…

Limba română, munții Carpați și… (se gân­dește câteva clipe)… prietenii!

Și ce te enervează cel mai rău?

Nepăsarea, corupția și… a uita de bunul-simț!

Ce ai vrea să știe copiii tăi despre România?

Aș vrea să știe absolut tot. În primul rând că e o țară foarte frumoasă (într-o săptămână poți vedea toate formele de relief), e o țară în care oamenii s-au așezat cu mult timp în urmă și ne-au lăsat urme frumoase. Aș vrea să știe că e o țară în care poți să faci ce-ți dorești. Chiar, tu faci ce-ți dorești?

Da! (răspund fără să clipesc)

Mă bucur că ești de acord. Vezi, asta e cu nuanțe – pentru că, dacă-ți dorești să faci rău, poți să faci rău… însă aș vrea să știe că e o țară pe care ai o grămadă de motive să o iubești. Hai, că asta sună a limbă de lemn! (râde)

cristian leonte si paula herlo

Copiii tăi te văd la televizor, îi interesează asta?

Televizorul e destul de restricționat la noi în casă. Ne uităm la anumite ore la niște desene animate, după care îl închidem. Ei știu că tati și mami lucrează la televiziune. Ne-au văzut, dar nu le-am explicat în detaliu ce facem.

Cum e viața într-o casă cu doi oameni de televiziune și doi copii mici?

E simplă! (zâmbește) Pentru că ne înțelegem. E bine că lucrăm amândoi la această emisiune, care îți impune un program extrem de solicitant.

Care e cea mai mare greșeală pe care o poate face un jurnalist de televiziune?

Să încetezi să înveți. Să te culci pe lauri. Să mergi doar la „serviciu“. Să încetezi să afli lucruri noi. Să încetezi să rupi ritmul. Și, evident, cea clasică: să nu verifici informațiile, să nu iei legătura cu toți cei implicați.

Tu și Paula Herlo sunteți poate unul dintre cele mai discrete cupluri din mass-media. Așa ești tu, foarte discret, sau ții foarte mult la discreția asta?

Da și da! Ce-ai găsit despre mine când m-ai căutat?

Păi, în timp ce la alții găsesc pagini întregi cu articole mondene, la tine, mai nimic…

Să știi că despre mine personal cel mai cuprinzător articol este pe pagina știrilor ProTV. Nu mi-am dorit să fiu mai expus. Cred că așa sunt construit, e din familie. E un fel de a fi care vine cu siguranță din educație. Dar să știi că am făcut eforturi pentru discreție! Și nu e ușor să fii discret în ziua de astăzi…

Citește și – Andreea Marinescu de la Pro tv, prima declarație după ce s-a aflat că e gravidă

Citește și – Cum arată astăzi Andreea Liptak, prezentatoarea care ”a dispărut” de la PRO TV

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton