Cristi Minculescu a decis să-și facă o schimbare de look după mulți ani în care a avut părul lung. Liderul trupei Iris și-a făcut și cont pe TikTok.
Cristi Minculescu, în vârstă de 63 de ani, și-a surprins fanii de pe rețelele de socializare cu un nou look. După foarte mulți ani în care a purtat părul lung, artistul s-a tuns scurt. De asemenea, solistul a mărturisit că deși a avut o perioadă aglomerată, cu multe concerte, este mai în formă ca oricând.
Am avut săptămâni cu show-uri de luni până duminică, fără pauză, dar nu ne plângem. Nu există loc în care să ne simțim mai bine decât pe scenă. A fost o vară plină, iar acum urmează perioada sărbătorilor de iarnă care este la fel. Poate, după Revelion, să reușim să ne odihnim puțin.
Mă simt foarte bine, într-adevăr, din toate punctele de vedere. Sunt plin de vitalitate și binedispus, mai ales că am și un nou look. Am luat cu asalt și tik-tok-ul. Trebuie să mă urmăriți, a dezvăluit artistul pentru protv.ro.
Fanii trupei „Iris” își pot urmări artiștii preferați pe rețetele de socializare, acolo unde sunt anunțate următoarele concerte, precum și surprizele muzicale din această iarnă.