Crina Matei, Mihaela Drafta și Galyna, împreună pentru viitorul lui Ionuț

.

Crina Matei, Mihaela Drafta și Galyna, împreună pentru viitorul lui Ionuț. El este copilul care le-a cucerit pe vedete.
În preajma lui 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, creatoarele de modă Mihaela Drafta, Galyna, Adela Diaconu şi medicul Dana Miricioiu te invită la un eveniment caritabil special, unde vor avea loc recitalurile artiştilor Crina Matei, Marian Vasilescu, Daniel Lazăr, Irina Tănase, Vlad Miriţă, Cristina Vasiu şi Evve şi vor fi licitate tablouri ale pictorilor Bogdan Mihai Radu, Liviu Mihai, Lucian Brumă şi Cosmin Mincă. Această desfăşurare uluitoare de forţe are ca scop ajutorarea lui Ionuţ, un băieţel în vârstă de 7 ani din Călăraşi.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 martie, în clubul Tete a Tete din Herăstrău. Intrarea la eveniment va fi de 50 lei. Toţi banii strânşi din consumaţie, bilete, licitarea de tablouri şi a rochiilor făcute de Mihaela Drafta, Galyna şi Adela Diaconu, vor fi direcţionaţi către familia lui Ionuţ, a cărui povestea este mai mult decât tristă, dar cu ajutorul oamenilor cu suflet ea poate fi transformată într-o lecţie de viaţă.
Crina Matei, Mihaela Drafta și Galyna, împreună pentru viitorul lui Ionuț
În urmă cu patru luni, Ionuţ a fost diagnosticat la spitalul Fundeni din Bucureşti cu aplazie medulară idiopatică, o boală rară şi foarte gravă. În acest moment, Ionuţ este tratat pentru forma medie a aplaziei. Dacă acest tratament nu va da rezultatele scontate, există opţiunea transplantului medular cu măduvă dintr-o bancă europeană, într-o clinică din străinătate. Până acum s-a purtat corespondenta cu spitale din Pavia (Italia) şi Israel la spitlaul Hadassah, unde s-a vindecat de o boală gravă şi actorul Mircea Anca.
Hotărârea ce trebuie luată de familie pentru vindecarea bolii acestui băieţel este destul de dificilă având în vedere complexitatea diagnosticului, fiind în joc chiar viaţa lui. Transplantul este o procedură cu un grad mare de risc şi din păcate în familia micuţului nu există donator compatibil. Aplazia medulară idiopatică este o boală despre care se poate spune că nu s-a vindecat vreodată.
Crina Matei, Mihaela Drafta și Galyna, împreună pentru viitorul lui Ionuț
Cu toate acestea, familia lui nu va renunţa niciodată să găsească o soluţie, în primul rând identificarea unei clinici de specialitate din străinătate şi implicit resurse financiare pentru a ajunge acolo şi pentru a-l trata pe Ionuţ.
Pentru cei ce doresc să îl ajute pe Ionuţ au fost deschise la BANCA TRANSILVANIA, pe numele GORENCIUC DANIELA ELENA – mama lui Ionuţ Florinel, următoarele conturi:
EUR: RO21BTRLEURCRT0082615801
RON: RO37BTRL04401201826158XX.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton