CRBL recunoaște că a făcut greșeli în căsnicia cu Elena Vîșcu. „Plătesc în momentul de față!” Dezvăluirile artistului la opt luni de la divorț

.

CRBL (46 de ani) și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Elena Vîșcu (36 de ani), cea care i-a fost soție timp de mai bine de 16 ani și mama copilului său, găsindu-și liniștea în brațele Olgăi Guțanu, un model din Republica Moldova, cu 23 de ani mai tânără ca el.

CRBL spune că a rămas cu „goluri” din căsnicia cu mama copilului său

CRBL a vorbit în podcastul lui Măruță despre greșelile pe care le-a făcut în timpul căsniciei și lipsa de afecțiune pe care o simțea în ultima vreme.

CRBL a anunțat în aprilie, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, că se desparte de soția sa. Cei doi au împreună o fiică, Alessia, în vârstă de 14 ani.

„Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună.

După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață. Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alessiei.

Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună. În această perioadă de schimbare, ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru”- a fost mesajul cântărețului.

De curând, în podcastul lui Cătălin Măruță, artistul a recunoscut că au rămas unele „goluri” din mariajul cu Elena, iar acest lucru l-a făcut să se apropie mai mult de actuala iubită.

„Alea sunt niște goluri care… na, au rămas în timp neumplute și uite, când vine un alt om lângă tine și începe și umple golurile astea, fără să aibă vreun interes, este evident că te apropii, simți niște lucruri, se întâmplă niște schimburi” – a explicat CRBL.

Citeşte şi: Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, declarații în lacrimi despre viața după divorț: „M-am ocupat strict de el”. Are trei joburi și o crește pe fiica lor singură

Citeşte şi: Ce crede mama Olgăi Guțanu despre relația ei cu CRBL. „În momentul în care zici – un bărbat de 46 de ani, divorțat, cu un copil… îți dai seama!”

Citeşte şi: În ce țară s-au mutat fiica și fosta soție a lui CRBL: „O văd rar și greu pe Alessia”. Cum au reacționat părinții artistului când au aflat despre divorț

Citeşte şi: Ioana Ginghină, reacție dură după ce CRBL nu i-a spus de la început fiicei că are o iubită. „Nu o să-l ierte ușor. Eu am trecut prin asta!”

CRBL recunoaște că a făcut unele greșeli în căsnicie

Apoi a dezvăluit că a făcut unele greșeli în căsnicie și au fost lucruri pentru „plătește” în acest moment.

„Am stat vreo 6-7 ani (n.r. în Spania), dar mă rog, am venit, am plecat, ultima oară am stat 2 ani legați în Spania. (…) Recunosc că am făcut și eu multe greșeli, pentru care plătesc acum, adică greșeli și în carieră, greșeli și cu mutările astea care au fost prea multe, prea dese și prea nebune. (…)

Erau și partea mea de vină, ca să zic așa, pentru că n-am făcut niciodată… n-am luat decizia de a ne muta de unul singur, obligând-o pe Elena (n.r. fosta soție) să accepte. Nu, tot așa am luat împreună, și am găsit motive, și când am decis că suntem ok cu asta, am și făcut pasul, dar simt că am făcut și eu foarte multe greșeli, pentru care repet, plătesc în momentul de față”- i-a mai spus artistul lui CRBL, adăugând că ar fi trebuit să lupte mai mult pentru relația cu Elena.

„Cred că n-am luptat mai mult (n.r. greșelile lui față de fosta relație) s-o aduc pe ea spre mine, decât să mă duc eu spre ea, cred că puteam s-o aduc eu pe direcția mea mai mult, dacă insistam… cred” – a conchis cântărețul.

Foto – Instagram / Facebook

Ultima modificare decembrie 12, 2024 4:52 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale