Dragoş Chircu: „Loredana a făcut în viaţă absolut tot ce i-a trecut prin cap!”

.

Dragoş Chircu, talentatul artist care s-a făcut remarcat la „Vocea României”, urcă din nou pe scena clubului Tribute Bucureşti, joi seară, de această dată având în portofoliu prima piesă originală, cântată împreună cu Loredana.
Colaborarea cu renumita artistă l-a facut pe Dragoş să realizeze cât de importantă este perseverenţa şi perfecţionismul în cariera unui artist. Dragoş a avut ocazia să o urmărească pe Loredana atât în studio, cât şi pe scenă şi a ajuns la concluzia că artista a făcut până acum tot ce şi-a propus.

„Loredana este un artist extraordinar care ştie să îşi managerieze foarte bine cariera şi imaginea publică. Este foarte bine organizată în viaţa de zi cu zi şi are timp să rezolve tot ce îşi pune în cap. Eu sunt într-o perioadă în care am senzaţia că nu am timp să îndeplinesc tot ce îmi propun. La Vocea României, deşi avea cântări, Loredana a reuşit să stea cu noi, elevii ei. Ne-a şi gătit! Pe scenă este o prezenţă energică.Se vede clar că se dăruieşte complet pentru public”, a declarat Dragoş în timpul repetiţiilor pentru concertul de joi seară din Club Tribute Bucureşti.
Foto: PR

    
Vedete din Romania Vedete internationale