Îi simte tot mai apăsător lipsa și amintirile îl copleșesc! Cove trăiește, astăzi, o zi cu o mare încărcătură sentimentală: mama actorului ar fi împlinit 70 de ani. Viața i-a despărțit, însă, în urmă cu doi ani.
Prezentatorul de la Prima TV nu poate uita cu câtă grijă îl copleșea cea mai dragă ființă și cum ar fi sărbătorit-o dacă mai era lângă ei.
Cove: „Dacă te-am supărat de-a lungul timpului, îți cer încă o dată iertare, mamă!”
“Astăzi ai fi împlinit 70 de ani și te-am fi sărbătorit împreună: copiii și nepoții. Din păcate, ai plecat de aproape doi ani și îți simt lipsa din ce în ce mai tare.
Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit, pentru tot ceea ce sunt astăzi, pentru grija permanentă cu care ai vegheat asupra mea toată viața! Și dacă te-am supărat de-a lungul timpului, îți cer încă o dată iertare, mamă!”, mărturisește Cove, pe o rețea de socializare.
Cove: „A dat mașina peste mine, am ajuns la spital”
Cove era tot timpul pus pe șotii în copilărie și nico zi nu arăta la fel, pentru că imaginația nu îi lipsea. La un moment dat, actorul a fost aproape de o tragedie. “Ce să vezi, chiar făceam prostii. Dărâmam mobila, spărgeam prin casă, treceam în fugă strada fără să mă asigur. Copii, să nu faceţi ca mine, că a dat maşina peste mine, am ajuns la spital, din astea.
Altădată îmi amintesc că m-am căţărat pe un corp suspendat din bucătărie să găsesc dulciurile, că erau ascunse de mine, logic. Şi s-a ales praful, s-a prăbuşit corpul, vesela, tot ce era pe el. Nu ai spun că am avut noroc, putea să cadă pe mine”, mărturisea Cove, pentru Stirileprotv.ro.
De-o viață în lumina reflectoarelor, Cove s-a reinventat mereu și a îmbinat cu succes viața profesională cu cea personală. Cu relații amoroase apărute de-a lungul timpului în presă, prezentatorul de la Prima TV a știut mereu cum să-și gestioneze prioritățile și nu a făcut paradă cu problemele lui personale. Ba mai mult, a făcut din familia lui una de poveste.
„În familie este important să ai o atmosferă plăcută! Nu sunt adeptul certurilor, tensiunilor. Copiii mei nu m-am văzut niciodată certându-mă cu Flori, chiar dacă am avut disensiuni sau poate am avut și noi niște discuții ale noastre, le-am făcut separat. Niciodată de față cu ei nu ne manifestăm pentru că așa mi se pare corect.
Am mai învățat un lucru, apropo de asta. Atunci când ai ceva de spus sau când consideri tu că ți s-a întâmplat ceva, o nedreptate, stai un pic și gândește-te, nu o zice din prima! Mai lasă un pic, un timp, și spune-o după aia. Și vezi că după aia s-ar putea să ți se pară că nu mai e chiar așa de negru cum părea la început. Îți trebuie un pic de răbdare și, slavă Domnului, noi reușim asta de câțiva ani buni”, a spus Cove, la FRESH by UNICA.