Cosmin și Ștefania de la „Casa Iubirii” s-au despărțit? Detaliul care i-a îngrijorat pe fani. „S-a terminat iubirea?”

.

Cosmin și Ștefania trec printr-o perioadă delicată în relație, iar fanii sunt îngrijorați că povestea lor de dragoste ar fi ajuns la final.

Cosmin și Ștefania de la „Casa Iubirii” s-au despărțit?

Cosmin și Ștefania s-au întâlnit în cadrul show-ului matrimonial „Casa Iubirii”, iar după părăsirea emisiunii și-au continuat relația. Cei doi au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din emisiunea de la Kanal D, iar fanii au continuat să le urmărească povestea de dragoste și în afara emisiunii. Dar un mesaj recent postat de Ștefania pe rețelele de socializare i-a pus pe fani pe gânduri. Tânăra a postat pe contul personal de TikTok câteva cuvinte care lasă loc de interpretări cu privire la situația amoroasă dintre ea și Cosmin.

„Oare mai există bărbați care să facă efortul să se diferențieze față de ceilalți în generația asta doar ca să facă fericită femeia iubită?” – a scris Ștefania în dreptul unui clip în care ea apare singură, fără Cosmin, lucru care i-a dus pe unii cu gândul că este vorba despre un semn subtil cu privire la o perioadă de cumpănă în relația cu Cosmin. Deși cei noi nu au confirmat oficial despărțirea, fanii au început să se îngrijoreze.

Citeşte şi: Antoni și Vlada de la „Casa iubirii” s-au împăcat. Vestea surprinzătoare dată fanilor: „Băiețel. Șapte săptămâni!”

Citeşte şi: Cum arată Ștefania de la „Casa Iubirii” în realitate, fără machiaj și filtre. Fanii au fost surprinși să o vadă așa

Citeşte şi: Andreea Mantea, decolteu amețitor în platoul „Casa Iubirii”

„S-a terminat iubirea?” „Mai ești cu Coco?” – au întrebat internauții.

Cosmin a mai glumit legat de despărțirea de Ștefania

Nu este prima oară când cei doi vorbesc în public despre un posibil sfârșit al relației lor. Răspunzând tot curiozităților fanilor, Cosmin a spus, în glumă, într-un video, că s-a despărțit de Ștefania pentru că „s-a săturat de ea”.

„Nu, nu mai suntem împreună… Chiar nu mai suntem împreună. Deci, m-am săturat de ea, efectiv. Deci chiar nu mai suntem împreună!” – spunea el acum două luni, într-o manieră ironică.

Cosmin a fost primul eliminat din „Casa Iubirii”, iar apoi a urmat plecarea Ștefaniei, care a primit cele mai puține voturi din partea publicului, dar și-a și dorit să părăsească show-ul pentru a fi din nou împreună cu iubitul ei, Cosmin.

„Parcă nu-mi vine să cred. Principalul motiv este că, în sfârșit, o să fiu alături de Cosmin. O să-mi lipsească foarte mult toate trei (n.r. – concurente cu care s-a împrietenit).. Toate trei mi-au fost alături, mai ales în momentele grele. Și sunt fericită că le-am cunoscut. (…) Datorită acestei experiențe, am întâlnit oameni minunați care mi-au fost alături în cele mai frumoase momente și mai ales în cele mai grele (A, R, R și V), dar cel mai important, l-am cunoscut pe Cosmin, sufletul meu pereche cu care voi începe un drum și o etapă importantă în viața mea” – a declarat Ștefania după eliminare, potrivit Kanal D.

Ultima modificare decembrie 3, 2024 5:28 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale