Corina Dănilă a stârnit o „revoluție” în familie, atunci când a decis să renunțe la medicină pentru actorie. A susținut examenul de admitere de la Academia de Teatru și Film „I.L.Caragiale” (n.r. – UNATC în prezent), din București și, de atunci, parcursul profesional al vieții ei s-a schimbat în totalitate. Părinții i-au „înțeles nevoia de visare”, deși nu au fost de acord cu decizia ei.
Corina Dănilă (51 de ani), cunoscută tuturor ca personajul Ana Dogaru din telenovela „Numai Iubirea”, dezvăluie lucruri neștiute despre carieră și viață personală, într-un interviu emoționant pentru UNICA.RO. Aflăm cum a ajuns Corina Dănilă să renunțe la medicină pentru actorie și cât de greu era, în trecut, să prezinți știrile fără prompter, dar și care este relația vedetei cu fiica ei, Rianna, și ce le place să facă împreună. Corina Dănilă recunoaște că, în copilărie, era șefa găștii de băieți, ne spune când s-a îndrăgostit prima dată, dar și cum a reușit, de tânără, să facă față succesului.
Corina Dănilă a lăsat Medicina pentru Teatru: „A venit ca o eliberare de care aveam nevoie”
Ce a însemnat pentru tine, atunci, ‘Ana Dogaru? Te striga lumea așa pe stradă, te opreau să faceți poze?
VEZI Anticipam această întrebare. Da, chiar de curând, am cunoscut câţiva oameni faini la un depozit minunat de flori și au vrut să facă poze cu Ana. Erau niște oameni tineri, care mi-au spus, cu drag și printre îmbrăţișări: ‘Doamnă, mi-aţi marcat copilăria!
Dupa ani de zile de carieră, care este rolul sufletului tău, pe care îl îndrăgești cel mai mult?
De fiecare dată când ierarhizez și spun „uite, ăsta mi-e rolul cel mai drag” mi se pare că fac o nedreptate unui alt proiect important, frumos și reușit. Un proiect pe care, la momentul respectiv, am simţit că-l iubesc la fel de mult.
Cum te-a afectat succesul? Te-a copleșit sau ai reușit să-i faci față din prima?
Televiziunea te subjugă, practic nu realizezi când trece vremea. E adevărat că îți asigură notorietate – poate, uneori, una de nedorit- , dar sigur că mă bucur când oamenii mă recunosc pe stradă şi se manifestă normal. Oricărui artist care lucrează cu publicul îi place asta. Ca actor de teatru, arta noastră, cea mai puțin perenă dintre toate celelalte arte, aduce succesul imediat, chiar în seara în care joci. Dar te și acoperă cu uitare înainte ca aplauzele care te-au răsplătit să se stingă. Spectacolul de teatru este cel mai efemer produs artistic, el dispare în seara în care se naște. Actorul își trăiește personajul atunci, în acea seară, în fața publicului său.
Citește și: Cum arată Corina Dănilă nemachiată la 51 de ani. Ce face vedeta după ce a rămas fără emisiunea de la TVR
Citește și: Ilinca Vandici: ”Nu investesc banii în haine sau accesorii. Am un copil de crescut” / Exclusiv
Corina Dănilă: ”Nimic din ce am muncit nu am considerat a fi un rău”
A existat vreodată un moment, de la stres sau probleme, când te-ai gândit să renunți?
Uneori poți fi norocos, iar eu sunt recunoscătoare pentru tot ce am primit. Fie că au fost șanse, întâlniri, oportunități sau dimpotrivă, obstacole, greutăți, neîmpliniri. Dar sunt mai prietenă cu munca și nimic din ce am muncit nu am considerat a fi un rău, pentru că sunt experiențele mele, călirea mea, evoluția mea. Așa am învățat eu lumea, viața.
Corina Dănilă, despre parcursul în televiziune
Care a fost cel mai greu moment al tău, ca prezentator de știri?
Înainte de Știrile ProTV am prezentat Știrile TVR Internațional, de la 1 decembrie 1995, de când a început să emită postul pentru diaspora. În 1996, când am trecut la ProTV, aveam deja ceva experiență în prezentarea știrilor. Dar am luat-o de la început, cu prezentarea știrilor de dimineață, apoi cele de la prânz, cele de la ora 17.00 și de la 19.00, în weekend. În paralel, mergeam pe teren pentru transmisii live de la fața locului. O perioadă nebună, ce să zic? Chiar a fost pionierat ce am facut toți cei care eram în acea perioadă la ProTV.
Oricum, toate momentele de început, fie că vorbim despre televiziune, teatru sau film, sunt cele în care ‘te așezi în proiectul respectiv. Înțelegi și simți ce merge sau unde mai trebuie lucrat. Pentru mine, au fost copleșitoare și încărcate de emoție, de fiecare dată. Așa este și acum, când am o premieră la teatru.
Corina Dănilă, în rolul de mamă: ”Am învăţat și continui să învăț de la ea răbdarea”
Cum este mama Corina Dănilă?
De-a lungul anilor, mi-am dorit să-i insuflu Riannei toate acele valori care stau la baza formării unui OM: respectul faţă de tine însuţi și faţă de ceilalţi. De muncă, de adevăr, iubirea de Dumnezeu și de oameni. Să o învăţ pe fata mea toate lucrurile bune pe care eu le-am învăţat de la părinţi și bunici, dar și din propria-mi experienţă de viaţă. Am învățat și continui să învăț de la ea răbdarea, iubirea necondiţionată și curată, dincolo de rigoare şi disciplină.
Rianna este un om bun, este empatică, iubeşte oamenii, vrea să ajute şi, atunci când îi stă în putere, o face cu tot sufletul. Ea este mult mai analitică decât mine. Curiozitatea, abnegaţia și răbdarea, o caracterizează. Eu o încurajez și o susțin necondiționat în tot ce-și dorește să facă. Și așa voi face și mai departe.
Care sunt activitățile voastre de la care nu vă abateți niciodată?
Din păcate, ieşim rar împreună. Preferăm să ne petrecem acasă timpul liber pe care îl avem. Stăm în grădină şi purtăm discuţiile noastre. Împreună mergem la teatru, la film.
Cum ai trecut de la medicină la actorie? Sunt doua lucruri total diferite. Când a apărut ‘scânteia și ai schimbat macazul?
Gândul ăsta a fost o descoperire a venit ca o eliberare de care aveam nevoie. În liceu, ca un copil studios și olimpic ce eram, mă pregăteam intens pentru medicină. Pe vremea lui Ceaușescu, dacă erai bun, făceai o facultate „respectabilă”, aveai o meserie bună și, în general, totul era prestabilit. După decembrie 1989, am îndrăznit să visez si am decis să nu mai dau admitere la facultatea de medicină. A urmat o „revoluţie” în familie.
”Sunt un specimen născut pentru Caragiale ”
I-am spus tatălui meu că nu sunt în stare să iau în mâini viaţa unui om, dar știu sigur că sunt în stare să urc pe o scenă şi să fac sufletele oamenilor să vibreze. Paşcani, oraşul meu natal, nu are teatru, nu văzusem nici un spectacol de teatru, jucat pe scenă. În schimb, vizionam cu religiozitate toate spectacolele de teatru tv difuzate de Televiziunea Română. Mă fascinau toţi actorii, îi știam pe toți. Deși n-au fost de acord, ai mei mi-au înțeles nevoia de visare. M-au susținut în dorința mea de a parcurge toate cele cinci etape, trei erau eliminatorii, din examenul de admitere de la Academia de Teatru și Film ‘I.L.Caragiale din București.
Destinul a făcut să ajung la clasa profesorului Ion Cojar. La un moment dat, l-am întrebat ce anume l-a determinat să mă vrea la clasa dumnealui. Mi-a spus că eram ca „o foaie albă, curată, pe care putea uşor să scrie”. Au existat momente când n-am fost conştientă pe deplin de valoarea informaţiilor primite, de cât de bun şi mare era ca profesor. În anul al treilea de facultate, mi-a spus că sunt croită să joc personajele lui Caragiale, că a lucrat cu mulţi actori, dar că rar i-a fost dat să găsească un „specimen născut pentru Caragiale”.
”Era copleşitor să joc alături de titanii teatrului românesc”
Îți mai aduci aminte o întâmplare de la debut? Ți-a fost teamă, ai fost copleșită de emoții?
Eram o tânără abia ieşită din facultate și puneam piciorul pe scena Teatrului Naţional Bucuresti. Era copleşitor să joc alături de titanii teatrului românesc. În 1994, regizorul Horea Popescu, dorind reluarea spectacolului Rivalii, mi-a propus să o înlocuiesc pe Viviana Alivizache. „Peste trei zile avem spectacol”, așa mi-a spus. Au repetat cu mine în acele trei zile Tamara Buciuceanu Botez, Rodica Popescu Bitănescu și Alexandru Bindea. El care ştia toate rolurile, intrările personajelor, ieşirile lor, de la vechea scenă de la sala Amfiteatru, de la Teatrul Național din București, pe care o adoram. A fost un iureș nebun, a fost extraordinar!
Corina Dănilă, trimisă de mamă la TVR: ”N-aveam pe atunci prompter și era necesară o mare stăpânire de sine”
Când ai început să iubești televiziunea?
La acea vreme jucam pe prima scenă a țării, ca actor colaborator, mâncam teatru pe pâine. Mama mă sunase să mă anunţe că se organizează un concurs pentru un post de crainică în Televiziunea Română și, la insistențele ei, m-am prezentat la concurs, l-am luat. Am devenit fascinată de televiziune, de culori, cadre, de modul de lucru. Da, a fost copleșitor, chiar și pentru o tânără absolventă de actorie sau poate chiar de asta. Eu nu jucam un rol, ci eram eu în fata unei camere de luat vederi și întotdeauna în direct, cu toată țara.
În perioada aceea, cu toții, tineri sau mai puțin tineri, le știam pe crainicele de la Televiziunea Română, am crescut cu ele, cum se zice. Ajutorul oferit de colegele mele în acea perioadă de început, rămâne unul neprețuit pentru mine. Misiunea era ca întotdeauna să aduci liniște, confort și bună dispoziție telespectatorului de acasă. N-aveam pe atunci prompter și era necesară o mare stăpânire de sine, dar cu timpul, experiența și-a pus amprenta.
Corina Dănilă, amintiri din copilărie: ”Eu eram şefa găştii de băieţi”
Ce-ți plăcea să faci când erai copil?
Am crescut într-o familie extraordinară, cu bunici de poveste, am copilărit la ţară. În amintirile mele, mă întorc la livada bunicii, din comuna Vînători, la pârâiaşul la care mă jucam sau la islazul unde mergeam cu animalele. Nimeni nu va mai face o chisăliţă aşa cum facea bunica (un amestec de cir cu prune acre, dulceaţă de cireşe amare sau caise). O nebunie! Îmi amintesc cireşul din curte, cu fructe mari de un roşu spre grena.
N-aveam păpuşi, aveam jocuri şi cărţi. Nu uit jocurile copilăriei, pâr-pac, ţară ţară, vrem ostaşi iar eu eram şefa găştii de băieţi. Dar distracţia maximă, pe atunci, era biblioteca orașului. Mergeam cu prietenii şi citeam enorm acolo, pe bancă, în curte, apoi acasă.
Cand aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata?
La amândoi, dar pe tata l-am pierdut mult prea repede, avea 61 de ani. După moartea tatălui meu, mama mea şi-a regăsit raţiunea de a trăi prin nepoata ei. M-a ajutat și mă ajută mult, n-am să-i pot mulțumi îndeajuns vreodată.
”Cel mai mare obstacol eram eu”
Cum erai la școala, rebelă sau premiantă?
În şcoală eram printre olimpici, conştiincioasă, riguroasă şi organizată. Am avut parte de genul de dascăli care îți suflă în aripi, îți dau încredere, dar exigenţi şi deştepti în acelaşi timp. A contat imens în formarea mea.
„M-am reîndrăgostit de această profesie”
În facultate, cel mai mare obstacol eram eu, parţial revoluţionară, parţial fascinată de anumite cursuri. Treceam printr-o perioadă în care eram extrem de serioasă, în care îmi pierdusem complet spiritul ludic în care jucam prost. Şi la un moment dat, în anul al treilea, odată cu un examen lucrat pentru o colegă de la regie, cu Miţa Baston din „Dale carnavalului” de I.L.Caragiale, s-a declanşat din nou spiriduşul interior şi bucuria. M-am reîndrăgostit de această profesie, în mod real. Am crescut mult în anii facultății. Era ireal să mă întâlnesc pe holuri cu Olga Tudorache, cu Mircea Albulescu sau cu Dem Rădulescu, ca să enumăr doar câțiva dintre monștrii sacri. Personalități pe care le admiram și care acum veneau să ne vadă la examene.
Cand te-ai îndrăgostit prima oară?
Ha, ha, ha! La gradiniță!
Corina Dănilă: ”Niciodată nu am alergat după roluri”
Ești selectiva atunci când îți alegi rolurile?
Niciodată nu am alergat după roluri, iau proiectele așa cum vin și fac tot ce ține de mine ca fiecare întâlnire să fie o bucurie. Nu îmi fac niciodată planuri sau speranțe, dar mă bucur de fiecare lucru care mi se întâmplă. Mi-am dorit contexte bune, texte bune, oameni cu care să îmi placă să fiu pe scenă, în care să am încredere, cu care să pot construi frumos. Nu sunt visătoare, sunt destul de realistă.
Îmi doresc doar să fiu sănătoasă, norocoasă din când în când și să am înțelepciunea de a alege proiecte care să mă provoace. Sau să-mi aducă bucurie și satisfacție, să am parte de povești frumoase care merită să fie aduse în fața publicului. De un proces creativ minunat şi întâlniri foarte bune, pentru că este extrem de relaxant să mergi şi să lucrezi cu oameni în care ai încredere totală, de care te bucuri şi care se bucură de tine. Depindem toţi unii de ceilalţi, noi aşa funcţionăm.
„Nu poți să faci comedie dacă nu faci dramă”
Ce e mai greu de jucat, comedia sau drama?
În lumea teatrală, se spune așa: „nu poți să faci comedie dacă nu faci dramă”. Comedia vine întotdeauna din amuzamentul în fața dramei și, din punctul meu de vedere, este mai grea. Care ar fi rolurile sau genurile preferate ale unui actor? Foarte greu de zis. Mie-mi place foarte mult să lucrez pe personaje negative, pentru că unui personaj negativ trebuie să îi cauți adevarul, motivatia. Publicul trebuie să-l înțeleagă și mi se pare foarte greu la un personaj negativ să ajungi tu, ca actor, să țină lumea cu tine, cu personajul tău.
Evident că nu poți fi doar negativ, căci atunci vorbim despre o zonă patologică. E la fel ca în viață, trebuie să ai o motivație în spate: acela a făcut ce a făcut datorită/din cauza motivațiilor lui si nu poți urî un personaj negativ până când nu îl înțelegi pe deplin. Da, mă atrag personajele negative pentru că e mai mult de lucru la ele, de descoperit, de înțeles, de construit, de acceptat și de apărat. Prefer comedia însă, pentru că este matematică.
Ce îi lipsește teatrului românesc la ora actuală?
Nu ştiu să spun exact: în fond, cei care vin acum după noi sunt născuţi, crescuţi şi formaţi sub aceeaşi flamură. Poate greutăţile au fost de altă natură. Poate vor mai puţin. Poate nivelul pretenţiilor a scăzut. De ce oare n-a mai apărut un Penciulescu, Giurchescu, Esrig, Ciulei, Pintilie, Purcărete, Șerban, Frunză sau o Cătălina Buzoianu? E o întrebare pe care, dacă vrea, poate să şi-o pună oricine.
”Când ești artist independent nu ai nici un fel de statut, drepturi, concedii. Poate că ar trebui să umblăm puțin la Codul Muncii”
Ce părere ai despre teatrul independent?
Teatrul de calitate transcede momentul în care a fost născut şi funcţionează în multe epoci. Ce pot să spun însă cu exactitate este cât de ingrat e statutul independentului în România și nu vorbesc doar despre actori, căci sunt mulți independenți pe piață în foarte multe domenii. Atunci când ești artist independent nu ai nici un fel de statut, drepturi, concedii sau șomaj.
Dacă există o perioadă în care nu prinzi niciun contract, nu îi pasă nimănui de tine, deși, cât timp ai muncit, tu ți-ai plătit taxele ca orice alt om. Poate că ar trebui să umblăm puțin la Codul Muncii, căci actoria e totuși o profesie specială, nu pe cărți de muncă. Nu pentru mine, ci pentru atâtea generații care vin, să nu mai fie blocate de sisteme penibile, neadaptate acestei profesii.
Care a fost cel mai greu moment din viața ta?
Sunt împăcată cu parcursul meu. Au fost niște perioade în care am simțit că mi-am atins limitele, pentru ca mai apoi să descopăr că totuși mai pot puțin, dar nu aș mai vrea să trec prin ele.
Corina Dănilă, despre calități și defecte: ”Am învățat nu judec”
Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?
Am învățat nu judec și să iau lucrurile așa cum sunt. Să să fiu un om mai bun și să nu doresc decât bine. Cred cu convingere că lucrurile nu sunt niciodată doar albe sau negre, au întotdeauna și puțin gri. Oamenii pe care-i admir și îi prețuiesc sunt cei care nu uită de unde au plecat. Cei care sunt avizi de cunoaștere și constienți că tot trei mese pe zi manancă și tot într-un pat dorm, indiferent de agoniseala lumească.
„Îmi displac profund oamenii care încalcă legile bunului simț în orice fel”
Ce nu ai face niciodată în viața ta?
Nu sunt genul invidios, dacă i se întâmplă ceva minunat altcuiva, e meritul lui, norocul lui, munca lui. Invers, nu știu cât sunt de invidiată. Îmi doresc să cred că nu. Cu toții știm cât e de greu, cum ne ies unele lucruri, cum nu ne ies altele. Îmi displac profund oamenii care încalcă legile bunului simț în orice fel, în orice situație și în orice domeniu.
Regretul Corinei Dănilă: ”Am fost lipsită de coloană vertebrală”
Când ai dezamăgit cel mai tare și de ce?
A existat un moment, pe care-l regret din tot sufletul, în care am fost lipsită de coloană vertebrală și, în perioada filmărilor pentru Numai iubirea, am dezamăgit un om pe care-l prețuiesc: Ruxandra Ion.
Ai facut compromisuri în viață?
Sunt om, așa că nimic din ce e omenesc nu mi-e străin, nici greșeala, nici compromisul. Încerc să nu le fac și să pun cu demnitate capul pe perna mea.
„Cele mai frumoase femei mi se par cele care par a nu face eforturi să fie frumoase”
Arăți foarte bine. Spune-mi dacă ții vreo dietă, daca ai renunțat la anumite alimente. Ești strictă când vine vorba de alimentație?
Cele mai frumoase femei din lume mi se par cele care par a nu face eforturi să fie frumoase. În cazul meu, cred că mostenirea genetică își spune cuvântul. Îmi mențin un aspect plăcut prin demachiere seara și dimineața și prin hidratare. Am primit ajutorul specialiștilor la care merg cu regularitate, urmând cu strictețe indicațiile domnului doctor Lucian Russu. Din alimentație am exclus demult prăjelile, zaharurile, grăsimile în exces, făinoasele.
Carbohidrații sunt într-o mică măsură prezenți în rutina mea alimentară. În general, mănânc în cantități moderate, orice este cu salată de crudități, salată verde, varză și cu semințe de chia, in, susan, cânepă. Am adăugat, de ceva vreme, susținerea dietei Nupo, cu toate produsele lor delicioase, pline de vitamine și nutrienți și foarte ușor de luat peste zi sau în deplasările mele prin țară, cu producțiile teatrale.
Foto: Corina Dănilă
Ultima modificare iunie 21, 2023 11:13 am