Mihai Mitoșeru a prezenttat, împreună cu Andreea Mantea, Unica Urban Party 2024, ediția Nostalgia – Battle of the Generations, ce a avut loc miercuri seară, pe terasa ParkLake din București. Pe scenă a urcat și Corina Chiriac care a reușit să aducă lacrimi în ochii îndrăgitului prezentator cu un moment emoționant.
Mihai Mitoșeru, emoționat până la lacrimi la Unica Urban Party 2024
Mihai Mitoșeru a urcat pe scena Unica Urban Party alături de Andreea Mantea, fiind gazdele celui mai cool party al verii ce a avut loc miercuri seară, 26 iunie, în ParkLake. Mai mulți artiști au întreținut atmosfera, iar Bătălia Generațiilor a început cu un moment de excepție oferit de Corina Chiriac. Artista a încântat publicul cu unele dintre cele mai iubite piese, printre care și „Mama, doar mama”.
Solista nu a vrut să îi lase pe Mihai Mitoșeru și Andreea Mantea să părăsească scena, alegând să îi țină alături de ea pe durata întregului moment, iar cei doi au contribuit la crearea unui spectacol de neuitat.
Corina Chiriac a ales să interpreteze și piesa „Mama, doar mama”, spre încântarea tuturor celor prezenți la eveniment. Cum Mihai Mitoșeru are o relație strânsă cu mama lui, actrița Camelia Mitoșeru, versurile acestei melodii l-a impresionat până la lacrimi.
Ce artiști au urcat pe scena Unica Urban Party 2024
Mai mulți artiști au urcat pe scena Unica Urban Party 2024, oferind un spectacol de neuitat. Pe rând, pe scenă au urcat Corina Chiriac, Yolo Band, Zodier, Cătălin Crișan, Acoustic Boyz și Andreea Bălan.
Cântăreții ne-au adus aminte de copilărie cu cele mai îndrăgite piese ale lor. Corina Chiriac a interpretat melodii precum „Opriți timpul”, „Mama, doar mama” și „O rățușcă stă pe lac”, în timp ce Cătălin Crișan ne-a dus înapoi pe drumul amintirilor cu „Fără tine” și „Dacă pleci”.
Yolo Band a făcut show cu unele dintre cele mai îndrăgite piese ale anilor 2000, printre care „Nu m-am gândit la despărțire”, „Vino la mine – N&D” și „Basul și cu toba mea – Vița de vie”.
Zodier a adus și el emoția cu piesele „La sacou” și „Fericit”, în timp ce Acoustic Boyz au încins atmosfera cu cântecele „Mi-a luat sufletul” și „Toate inimile frânte”.
Andreea Bălan a oferit un adevărat spectacol plin de culoare, muzică și dans, interpretând mai multe piese, printre care „Așa de frumos”, „Iubi”, „Lasă-mă papa la mare” și „Îți mai aduci aminte”, cover după piesa trupei Krypton.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini din timpul momentului care l-a emoționat pe Mihai Mitoșeru