Copilăria lui Jodie Foster. Una din cele mai inteligente actrițe a jucat rolul unei prostituate la numai 12 ani

.

Jodie Foster este cunoscută ca una din cele mai inteligente actrițe de la Hollywood, având un coeficient de inteligență peste medie. Acest lucru a fost vizibil încă din copilărie, ea învățând să citească la numai 3 ani. Cu toate acestea, mama ei a decis că cea mai potrivită carieră pentru ea este aceea de actriță. La 3 ani a apărut în prima ei reclamă, aproape goală, iar la 12 ani a jucat rolul unei prostituate în filmul ”Taxi Driver”.

Tatăl lui Jodie Foster provenea dintr-o familie bogată, dar și-a părăsit familia, soția și cei patru copii, înainte de nașterea actriței. După divorț, mama lui Jodie și-a crescut copiii la Los Angeles, unde lucra pentru un producător de film. Ambiția ei cea mai mare a fost ce măcar o parte din copiii ei să devină actori cunoscuți. La numai trei ani, Jodie Foster știa deja să citească, iar câțiva ani mai târziu vorbea fluent limba franceză. Deși era, în mod evident, un copil supradotat, mama ei a decis să o împingă către lumea filmului, iar copilăria micuței Jodie a fost petrecută în totalitate pe platourile de filmare. La 3 a jucat în prima reclamă, unde apărea aproape complet dezbrăcată, iar până la 12 ani avea la activ zeci de apariții în reclame, seriale și filme.

A fost momentul în care mama ei s-a gândit că Jodie și-ar putea rata cariera când crește, căci rolurile de copil nu i se vor mai potrivi. Așa că a forțat nota și a înscris-o la audiții pentru altfel de roluri. Astfel, la 12 ani, a primit rolul unei prostituate minore în filmul ”Taxi Driver”. Autoritățile din Los Angeles nu au fost de acord ca micuța Jodie să joace acest rol, însă guvernatorul statului a intervenit în favoarea mamei ei, iar un psihiatru a evaluat-o pentru a vedea dacă va fi sau nu afectată de ceea ce ar juca.

Jodie a fost însoțită pe platourile de filmare de un asistent social care urmarea cu atenție scenele pe care le juca. Iar când apăreau scene cu conținut sexual, locul lui Jodie era luat de o dublură, sora ei mai mare. Pentru rolul din ”Taxi Driver” Jodie Foster a fost nominalizată la un premiu Oscar.

Deși și-a petrecut mare parte din copilărie jucând în filme și seriale, actrița nu a uitat nici de studii. A absolvit magna cum laudae universitatea Yale, unde a studiat literatura.

În prezent, Jodie Foster are 56 de ani și este căsătorită din 2014 cu partenera ei, Alexandra Hedison.

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare octombrie 28, 2019 5:27 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale