Din Asia Express direct pe coperta Unica de martie: Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, cum nu le-ai mai văzut

.

Blonde, frumoase și ambițioase: Alina Ceușan și Carmen Grebenișan sunt sarea și piperul noului sezon „Asia Express” și apar pe coperta de martie a revistei Unica.

Atât Alina, cât și Carmen, sunt deosebit de cunoscute în mediul online, unde site-urile și platformele lor de social media au strâns foarte mulți fani și urmăritori de-a lungul timpului. Pasionate de beauty, modă și călătorii, cele două postează în mod constant poze și articole despre ultimele lor descoperiri din aceste zone.

Alina și Carmen au pornit la sfârșitul lui 2019 în aventura Asia Express, care le-a scos din zona lor de confort și le-a aruncat în cele mai neașteptate locuri: în noroi, în ape cu creveți nebuni și în casele unora dintre cei mai primitori oameni pe care i-au cunoscut. Despre toate astea, dar și despre prietenia lor care a răsărit din vremea grădiniței și a înflorit odată cu rebeliunile adolescenței și valurile studenției, ne-au povestit amândouă într-un interviu exclusiv.

Când erau mici, amândouă visau să devină prezentatoare TV. Viața nu le-a purtat într-acolo, în schimb au ajuns cumva tot în zona de media, în fața camerelor, unde latura creativă le este pusă în mod constant la încercare. Alina și Carmen s-au cunoscut la grădiniță când amândouă au avut roluri de fulg de nea la serbarea de iarnă. Cei doi fulgi de nea nu s-au împrietenit însă atunci, ci ani mai târziu, în liceu, când rebeliunea vârstei le-a prins din urmă.

În adolescență, Carmen își amintește că era definiția rebeliunii: nu se supunea regulilor, avea piercinguri, tatuaje, își vopsea părul singură și ieșea în găștile de skateri și bikeri. Privind în urmă, își dorește să nu îi fi păsat atât de mult de părerea celor din jur și să aibă mai multă încredere în ea. La rândul ei, Alina își amintește că perioada adolescenței a venit cu răzvrătiri, escapade, excursii, cabane, plecări. Într-una din excursiile în care a fost, Alina s-a vopsit de îndată ce a ajuns la destinație – a anunțat-o pe mama ei prin telefon, în drumul de întoarcere acasă cu trenul.

Drumul spre faimă

Alina nu a știut atunci când și-a deschis blogul în 2012 ca parte a unei teme de facultate, că va ajunge vreodată o prezență atât de puternică în mediul online. Tot ce știa era că îi plăceau scrisul și fotografia.

Cel mai mult îi place că în online, se poate exprima liber. Deși lucrează mult, își poate face singură programul, să fie spontană în alegeri și să nu aibă limite. „Întotdeauna am spus că ceea ce facem noi este egal de fapt cu ceea ce faci când ai afacerea ta, business-ul tău”, a explicat ea. „Nu ai un program fix, muncești mai mult ca angajații tăi, încerci să vii mereu cu noi idei astfel încât lucrurile să meargă mai bine. Și ce e frumos e că totul depinde de tine, de perseverența ta, de cât timp investeșți. Să nu uităm că Internetul nu doarme! De multe ori edităm până târziu, avem nopți nedormite, excursii extenuante, lucruri care nu se văd tot timpul… Dar și satisfacțiile sunt pe măsură”.

La rândul ei, Carmen și-a deschis blogul în 2014. Pe atunci, lucra în recepția salonului lui Raul, actualul soț al Alinei. Decizia de a-și deschide blogul a luat-o după ce Alina a bătut-o la cap în repetate rânduri. În plus, iubitul ei de la acea vreme i-a zis: „Îți dai demisia, te susțin 6 luni până te pui pe picioare, te ajut să îți cumperi domeniul, facem site-ul și te apuci de treabă”. Și exact asta a făcut. 

În acea perioadă, segmentul de blogging a avut un boom de dezvoltare, după cum a spus Carmen: „Internauți existau și până atunci, dar părea că acest atribut, de blogger, devenea încet-încet un job în toată regula”. De atunci, Carmen a îmbrățișat complet tot ce înseamnă online – dovadă fiind succesul de care se bucură. Îi place enorm că pe social media, poate să fie creativă și să interacționeze cu lumea.

Asia Express, cea mai mare aventură de până acum

Alina și Carmen au primit pentru prima oară propunerea de a participa la Asia Express acum doi ani, însă nu au reușit să ajungă acolo. Când am întrebat-o pe Alina dacă a știut de la început să va participa cu cea mai bună prietenă în competiție, a răspuns: „Vai de mine, cum să nu știu, că doar nebuna venise cu propunerea! I-am zis că nu o să fie atât de amuzant cum pare și că o să fie greu”.

Aventurile din Asia Express au fost orice, numai plictisitoare nu, după cum a povestit Alina: „De la aruncatul cu bocancu la crevetele nebun, la atacuri de panică, la dormit pe jos, mâncat toate porcăriile… trebuie să vedeți emisiunea că e ceva magic!”. Carmen și-a amintit și ea cu zâmbetul pe buze de peripețiile prin care a trecut alături de cea mai bună prietenă în Asia: „Pentru mine, cele mai amuzante momente au fost când n-am vrut să încep cursa până nu îmi găseam creionul de sprâncene sau când eu și Alina am fugit din două direcții și ne-am bătut cap în cap și s-a vărsat toată vopseaua pe mine”.

Când le-am întrebat ce au învățat în urma aventurii Asia Express, concluzia a fost unanimă: „Cere și ți se va da!”.

Interviul integra îl poți citi în ediția de martie a revistei Unica.

Stilist: Irina Hartia

Hair-stylist: Adonis Enache (Endorphin Lab, Balmain Hair Couture Ambasssador)

Make-up artist: Alexandra Crăescu (Endorphin Lab)

Ultima modificare martie 20, 2020 5:20 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale