Da, trebuie să mărturisesc de la început: Alex Ștefănescu e frate-miu. Mai mic cu 9 ani decât mine, așa că nu ne-am prea intersectat în copilărie. Cu excepția faptului că el m-a tras de păr când era bebeluș, eu i-am făcut ceva farse cam crude când era el la grădiniță, și apoi ne-am ignorat cu succes prin casă când eu eram la liceu, iar el în școală generală. Chestii de care acum îmi pare rău, dar compensez și eu cum pot – de exemplu, îmi bat la cap prietenii să-l voteze la ”Românii au talent”, fac câte un interviu cu el, îi recomand spectacolele. Acum serios, nu că-i frate-miu, dar băiatul chiar are talent și spectacolele-s foarte mișto! Vă zice el mai încolo ce și cum, așadar citiți în continuare!
Alex n-a fost genul de copil cu înclinații artistice din fragedă copilărie. Nu ne uimea cu recitări la serbarea școlară, nici nu dansa sau cânta prin casă. Așa că am rămas cu toții foarte mirați când ne-a anunțat că vrea să dea la Teatru. Bine, ce-i drept, cânta de ceva ani la chitară (învățase singur), dar nu asta face orice adolescent tulburat? Culmea e că s-a pregătit mai puțin de un an și a intrat printre primii. Altă culme e că e singurul din familie cu două facultăți; a mai făcut și Marketing, așa, ca să fie, în timp ce eu, tocilara familiei, am rămas doar cu ASE-ul, deși acum mă ocup cu scrisul. Mama și tata au fost amândoi economiști și acum se ciondănesc de la care dintre ei am moștenit, Alex și cu mine, talentul artistic. Nu s-a ajuns la o concluzie, dar dezbaterile sunt foarte amuzante.
Eu cu Alex, in vacanta la munte
I-am urmărit spectacolele lui Alex (”Ziua Necunoștinței” și ”9 piese remixate”, ambele se joacă la Unteatru) încă de la faza de idee. Știu cât muncește la muzică și versuri, deși par atât de naturale, dar ăsta e și secretul. Ce mă uimește la el este o maturitate pe care eu n-am avut-o niciodată, combinată cu un spirit ludic și cu o modestie bine temperată. Nu l-am văzut niciodată nervos sau țipând – chiar, bro, tu nu te enervezi niciodată? Nici măcar România nu te scoate din minți? Cele două piese de la ”Românii au talent” exact despre asta sunt, despre cum să iubim țara asta care ne scoate din minți, iar pentru finala de pe 1 iunie o să ne pregătească ceva și mai tare! Știu că sunt subiectivă, dar vă invit să-l urmăriți și, eventual, să-l votați. Sau măcar să citiți ce are de spus în interviul următor:
De ce te-ai înscris la ”Românii au talent”?
Mi s-a părut amuzant să mă duc la o emisiune care se numește ”Românii au talent” cu o piesă care se numește ”Nu poți să faci nimic în România”, care nu e una de lamentare, ci de speranță în ciuda greutăților. Emisiunea are o audiență mare, iar eu cred că am un mesaj relevant, deci mi s-a părut un canal ideal de comunicare cu un public mai larg decât cel pe care-l aveam. Sper să fie benefică expunerea aceasta și pentru a aduce spectatori la concerte, căci și acolo am multe lucruri relevante de spus.
Cum ai compus piesele – care-i faza cu România, ce a vrut să spună autorul?
Țara are multe probleme și toată lumea se plânge. Nu e nimic nou. Eu nu am vrut să mă plâng. Am vrut să dau speranță, să inspir, să vin cu argumente pro. Am încredere în abilitatea mea de a scrie versuri bune, iar reacția publicului mi-a confirmat faptul că mesajul a ajuns acolo unde trebuie. Faptul că am făcut asta prin televizor, un mediu adeseori sufocat de mediocritate, e pentru mine o mare satisfacție.
Alex Stefanescu, cu Smiley si Pavel Bartos, pe platouri la „Romanii au talent
Cu ce gânduri în finală, pe 1 iunie? Vrei să câștigi sau cel mai important e să participi?
Mi-ar plăcea să câștig. Dar la fel de fericit voi fi dacă nu câștig. În principiu, sunt fericit orice ar fi. Asta e rețeta. Cel mai important lucru în punctul ăsta este să vin cu o pisa foarte bună, care să completeze trilogia depre România într-un mod care să mă mulțumească pe mine ca creator și să îi emoționeze pe ascultători.
3 motive pentru care să te votăm:
1. Dacă te-a atins mesajul, votează-mă pentru că te-am emoționat!
2. Din plictiseală și lipsa de altă ocupație în seara aia…
3. Mihaela Rădulescu a spus că sunt sexy… deci, votează-mă pentru genele bune!
Deci Mihaela Rădulescu zice că ești sexy… Cum comentezi?
Mihaela e o femeie cu experiență și ochiul format… nu o pot contrazice.
N-ai fost genul de copil care cânta și juca de mic, cum te-ai descoperit?
Artistul a fost mereu acolo înăuntru. A durat foarte mult până să-l bag cu adevărat în seamă și să-l încurajez să se exprime liber. Încă ne împrietenim și tot trebuie să-i amintesc din când în când că are voie să fie așa cum simte. Teatrul m-a ajutat foarte mult în acest sens. Acolo am început să dau jos măști și să încep să mă apropii de ceea ce sunt.
De ce faci ce faci, ce te mână în lupta artistică?
Îmi place. Mă distrez. Îmi place să fiu pe scenă, singur în față unei mulțimi și să-i fac să râdă, să plângă, să ofteze de plăcere, de durere, pentru că scaunele sunt incomode sau pentru că au uitat ceva pe foc. Nu mă iau niciodată prea în serios. Iar când totuși o fac, viața îmi dă o palmă bine meritată și atunci revin cu picioarele pe pământ. Viața e un joc… serios, dar totuși un joc. Nebunia, inconștiența, provocarea și pofta de joc mă mână înainte în luptă.
Zi-ne despre spectacolele tale, pe scurt.
Am două concerte acustice (eu și chitara), cu piese originale, care se cântă la Unteatru (teatru independent bucureștean foarte bun). ”Ziua Necunostintei” se numește primul. E despre încercările omului urban de a găsi răspunsuri la întrebările vieții: ce e dragostea? ce căutăm aici? pot să ajung ceea ce vreau? Toate cântate cu haz și sentiment și presărate cu povești și interacțiuni cu publicul. Al doilea concert se numește ”9 Piese Remixate”. Am luat 9 piese faimoase de treatru (Hamlet, Romeo și Julieta, O scrisoare pierdută, Pescărușul, Așteptându-l pe Godot, Iona, Steaua fără nume, Nora, Oedip Rege) și le-am repovestit pe muzică, într-o manieră personală, subiectivă și relevantă pentru oricine, char dacă nu a citit piesele. Ziua Necunoștinței pe 20 mai și 9 Piese Remixate pe 26 mai. La Unteatru.
© FOTO: Petru Ivu
Cum arată viața ta de tânăr actor-cântător?
Momentan – haotică și mereu în schimbare. Mă împart între spectacolele Teatrului Ion Creangă, unde sunt angajat, concertele și evenimentele de promovare prin țară, scris piesa pentru finală Românii au talent, sport, încercarea de a medita și de a menține o disciplină mentală prin toată agitația, viața socială, rezolvatul diferitelor alergături prin frumosul și zumzăitorul București.
Planul tău pe cinci ani? Unde vrei să ajungi, cu cariera, cu arta, cu viața, cu dragostea?
Concret unde voi fi peste cinci ani nu pot să spun. Sigur voi fi călătorit în niște locuri frumoase, prin țară și pe glob, voi fi cântat și voi fi bucurat multă lume, biletele la concerte se vor vinde ca pâinea caldă, voi fi mai bun la ceea ce fac și voi fi scris multe piese bune, voi fi mai liniștit, mai calm și mai relaxat, dar la fel de ludic, dacă nu chiar mai mult. Iar cu dragostea… voi iubi cât alții în 10 vieți, asta e foarte clar!
Foto: arhiva personala
Ultima modificare mai 9, 2018 7:37 pm