Connect-R și Smiley au fost îndrăgostiți de aceeași femeie, iar aceasta se pare că nu l-a ales pe niciunul dintre ei. În urma acestui eveniment a apărut piesa „Rita”, care a înregistrat un adevărat succes, fiind auzită des pe posturile de radio.
Videoclipul piesei ”Rita”, în care cei doi artiști luptă pentru iubirea unei femei are, în prezent, peste 23 de milioane de vizualizări. Și se pare că în spatele acestei melodii se află o poveste adevărată, atât Smiley cât și Connect-R fiind, la un moment dat, îndrăgostiți de aceeași femeie.
Connect-R și Smiley, îndrăgostiți de aceeași femeie
Invitat să cânte pe stadionul Giulești, duminică, 25 iunie, Connect-R (41 ani) a interpretat mai multe piese, printre care și „Rita”, moment în care le-a dezvăluit celor aflați la show că acest cântec are la bază o poveste adevărată.
Artistul a spus că el și Smiley, cu care cântă de obicei această melodie, au fost îndrăgostiți de aceeași femeie, însă niciunul nu a reușit să o cucerească. Iar aceasta a ales un alt bărbat.
„Piesa următoare este despre o femeie pentru care m-am bătut cu Smiley. Da, pe bune! Pentru ca, în final, să rămână cu Moga”, a afirmat Connect-R în fața spectatorilor aflați pe stadionul din Giulești, potrivit Click.
Așadar, în timp ce Smiley și Connect-R, pe numele lui adevărat Ștefan Mihalache, făceau tot posibilul să cucerească inima misterioasei femei, aceasta l-a ales pe Marius Moga.
Artistul nu a dezvăluit cine este „Rita”, însă povestea pare să fi avut loc în urmă cu mai mulți ani, întrucât Smiley formează cu cuplu cu Gina Pistol de aproape 7 ani, în timp ce Connect-R a fost însurat cu Misha între 2013 și 2018.
Citește și: CRBL și mama lui Smiley nu și-au vorbit câteva luni. Ce s-a întâmplat între cei doi: „Și eu tâmpit” / Video
Citește și: Connect-R, gata să se împace cu Misha. „Suntem împreună, dar fără apropiere intimă. Mai aștept!”
Smiley, despre piesa „Rita”
Cei doi artiști au colaborat anul trecut pentru „Rita”, o piesă despre alegeri și triumf. La vremea respectivă, Smiley spunea că i-a plăcut acest cântec din prima clipă în care l-a auzit, acesta fiind compus de Connect-R.
”Mi-a plăcut din prima piesa asta, așa cum mi-au plăcut toate piesele lui Connect-R de până acum. Îl știu de mult timp, am mai colaborat, suntem prieteni, iar muzical vorbind sunt fanul lui, îmi place cam tot ce face. „Rita” este o piesă de dans, dar și de feeling, este o piesă lucrată în detaliu despre o temă foarte actuală: ce alegem în viață, cine triumfa? nevoia de siguranță și confort sau inima? Sunt sigur că o să vă placă și clipul, este ca un film căruia abia aștepți să-i vezi finalul, dar care rămâne unul deshis în mintea, amintirile și inima fiecărui om care ascultă piesa”, spunea anul trecut Smiley, potrivit Profm.
„Am venit cu ”Rita” la el aproape gata, și-a scris strofa, a făcut și un after-refren superb și iată că a ieșit o piesă care sperăm din suflet să placă. Deși eu mi-am obișnuit publicul în ultimul timp cu piese care vindecă, ei bine, muzica trebuie și să bine dispună, nu doar să vindece. Așa e ”Rita”, te face să zâmbești, să dansezi, să te miști”, spunea atunci și Connect-R.
„Rita” vorbește despre doi bărbați care iubesc aceeași femeie. Unul este părăsit, în timp ce al doilea este cel care reușește să o ducă în fața altarului.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Connect-R și Smiley.
Sursă foto: Captură video, Facebook
Ultima modificare iunie 28, 2023 3:49 pm