Connect-R a făcut o dezvăluire din viața sa care a luat prin surpindere pe toată lumea. Artistul şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre momentele grele cu care s-a confruntat în trecut.
Connect-R este unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului și conturile din bancă nu sunt deloc de neglijat, însă puțini știu că în copilărie acestea s-a confruntat cu lipsuri financiare majore, ba chiar cu zile în care nu avea ce pune pe masă.
Connec-R a mărturisit că drumul spre celebritate a fost unul destul de anevoios şi a recunoascut ce viziune avea în fiecare etapă a vieții sale despre fericire: "Când eram amărât, credeam că oamenii care au mâncare în fiecare zi sunt cei mai fericiţi.
Am mai crescut şi am zis 'gata, domle', ştiu: fericirea e atunci când îţi permiţi haine multe şi de firmă. Când am început să fac bani din primele concerte, mi-a dat seama că fericirea e momentul când învârţi cheia în uşa primului apartament.
Cu banii strânşi din concerte şi cu un credit la o bancă, am reuşit să-mi iau un apartament în Giuleşti. 3 camere, parter. Ce vorbeşti Franţ! Gata, fericire pe mine.", - a mărturisit cu toată sinceritatea Connect-R.