Situație inedită la Survivor 2025, unde mai multe țări filmează în același timp în Republica Dominicană pentru acest show. Deși filmările au loc în părți diferite ale junglei, toți concurenții, indiferent de țara pentru care participă, sunt cazați la același hotel până a ajunge să fie izolați în tabere. Astfel s-a întâmplat ca un concurent de la Survivor Turcia să se îndrăgostească de Izabela Burugă de la Survivor România. Bărbatul a fost atât de captivat de româncă, încât a fugit din tabără, prin junglă, pentru a o găsi.
Concurent de la Survivor Turcia a fugit prin junglă, după Izabela Burugă
După Jador și Oana Ciocan, alți doi concurenți de la Survivor par să fi găsit dragostea în jungla din Republica Dominicană. Doar că, de data aceasta, nu este vorba de doi concurenți din aceeași țară. Yunus Emre, un tânăr care participă la Survivor Turcia 2025, s-a declarat îndrăgostit de Izabela Burugă, concurentă la Survivor România 2025.
Concurentul turc a cunoscut-o pe Izabela la hotel, ambii intrând în show-ul de supraviețuire ca rezerve. Cei doi au avut timp să vorbească de câteva ori și chiar au făcut schimb pe conturile de Instagram.
Potrivit spuselor lui Yunus Emre, el s-a îndrăgostit de Izabela de la prima vedere, așa că a fugit din tabăra sa pentru a o găsi pe concurentă în tabăra ei de la Survivor România 2025.
„Yunus Emre s-a întors în tabără pe jos. Nu există niciun loc în vecinătate, în care să poți ajunge din tabăra în care te afli. Ai ajuns undeva în toate acele ore? Unde ai fost? Ai adormit? Bineînțeles că vrem să știm asta”, a spus prezentatorul emisiunii din Turcia, în cadrul unui consiliu.
În timpul consiliului, Yunus Emre a mărturisit că a plecat în caăutarea celei care i-a furat inima de la prima vedere.
„În timp ce așteptam la hotel, fiind printre rezerve, am întâlnit o concurentă din România. Am interacționat cu ea, ea a intrat în concurs în altă zi decât mine, dar am revăzut-o când ne-am intersectat pe drum către consiliu și am trecut prin aceeași zonă. I-am arătat prin semne că mă voi duce după ea”, a spus concurentul de la Survivor Turcia 2025.
„Apoi, le-am spus celor din echipa mea că vreau să merg la toaletă și că vreau să fiu singur. Mai mult decât atât, le-am zis că dacă întreabă cineva de mine, ei să spună că vreau să fiu singur o vreme. I-am păcălit și am plecat prin pădure, până la plajă. După un timp, m-am întors în tabăra mea. Nu știu dacă fata a fost eliminată”, a mai povestit Yunus Emre.
Atât prezentatorul cât și concurenții de la Survivor Turcia au făcut glume, neînțelegând cum Yunus s-a înțeles cu Izabela Burugă, întrucât niciunul dintre ei nu știe o altă limbă străină.
„Eu nu vorbesc engleza, nici ea nu vorbește engleza. Din moment ce eram la hotel, aveam telefoanele la noi, așa că am vorbit prin Google Translate. Am luat micul dejun și cina împreună. Știu că ea e luptătoare de MMA, a fost căsătorită și a divorțat. Și are un copil”, a mai spus cocnurentul.
Yunus Emre a dezvăluit apoi că inițial a înțeles că pe concurenta de la Survivor România 2025 o cheamă Jessica sau Isabel, dar în cele din urmă a înțeles că se numește Izabela.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Yunus Emre și Izabela Buruga