Comediantul Bob Saget a murit la vârsta de 65 de ani, informează TMZ. Actorul s-a stins din viață duminică, 9 ianuarie 2022, în hotelul Ritz-Carlton din Orlando, SUA.
Autoritățile au ridicat corpul neînsuflețit al bărbatului în jurul orei 16:00, după ce personalul hotelului l-a găsit fără suflare. Comediantul a fost declarat decedat pe loc, circumstanțele decesului său fiind încă neclare.
Din septembrie 2021, Bob se afla în turneu în Florida, turneu care urma să se sfârșească în mai 2022. Sâmbătă seara, comediantul a susținut un spectacol în Jacksonville.
„Mi-a plăcut show-ul din această seară, din Jacksonville. Public apreciativ. Tim Wilkins, mulțumesc încă o dată pentru deschidere. Nici nu am realizat că am susținut un show de 2 ore. Sunt din nou dependent de ele. Consultați-mi site-ul pentru datele următoarelor mele show-uri”, a scris Bob Saget în mediul online, în seara dinaintea decesului.
Bob Saget este cunoscut în deosebi pentru rolul lui Danny Taner din celebrul serial „Full House”, în care a jucat alături de actorii John Stamos, Dave Coulier, Candace Cameron, Jodie Sweetin, Mary-Kate și Ashley Olsen.
În anul 2016, comediantul și o parte din colegii săi și-au reluat rolurile din „Full House” în reboot-ul „Fuller House”, care s-a încheiat în anul 2020.
Comediantul Bob Saget a murit la vârsta de 65 de ani, informează TMZ. Actorul s-a stins din viață duminică, 9 ianuarie 2022, în hotelul Ritz-Carlton din Orlando, SUA.