Ramona Bădescu (53 de ani) are nu doar o siluetă înaltă și suplă, ci și un ten impecabil, luminos și lipsit de imperfecțiuni. De-a lungul timpului, actrița a dezvăluit în ce constă regimul ei alimentar, dar și la ce trucuri apelează pentru a-și menține pielea hidratată și elastică.
Cum se menține Ramona Bădescu în formă la 53 de ani
„Pe de o parte, nu mă gândesc la vârstă și la trecerea timpului ca la ceva de speriat, ci ca la ceva natural și inerent. Pe de altă parte, dincolo de faptul că am moștenit de la mama o genă bună, eu sunt dintotdeauna genul de femeie care se îngrijește. Chiar de curând am fost să-mi fac niște analize și medicii mi-au spus că, deși am vârsta fizică de 53 de ani, vârsta mea biologică e de doar 37 de ani. Deci e bine!”, a declarat actrița recent, pentru Formula AS.
„Doar de ceva timp am început să apelez la botox, însă numai o dată pe an și numai pentru ridurile de pe frunte, pe care nu vreau să le las să se adâncească. Deci nu exagerez, ci intervin cu măsură. Vreau să-mi păstrez expresia feței, să-mi păstrez mobilitatea naturală. O actriță trebuie să fie expresivă! Ridurile pe care le am le iubesc… Eu sunt adepta tratamentelor naturale. Îmi prepar singură măști cu miere, cu bicarbonat, etc.”, a continuat.
„Iar acum, mai am un motiv important pentru care să mă îngrijesc: trebuie să mă mențin cât mai mult tânără și în putere, pentru fiul meu. Vreau ca, atunci când Ignazio va merge la grădiniță și apoi la școală, să fie mândru de mine, să-i fie drag că are o mamă încă frumoasă și încă tânără”, a mai spus Ramona Bădescu.
Actrița a devenit mamă pentru prima oară la 51 de ani. Ramona și iubitul ei, Fabio Cali (54 de ani), au împreună un fiu, Ignazio, în vârstă de 2 ani. Ramona și Fabio formează un cuplu de 4 ani.
Cât despre siluetă, în trecut, Ramona spunea: „Fac sport, mănânc zarzavaturi, fac yoga, Pilates. Țin să mă hrănesc cu lucruri cât mai naturale. Mă plac mai mult acum decât atunci când aveam 20 de ani. (…) Consum cât mai puțină carne, dar nu sunt vegetariană. Mai mănânc paste de cereale integrale: camut, farro (35, 40 g) cu foarte multe zarzavaturi. Le pun în salate, ori cu broccoli, cu varză de Bruxelles”.
„Dimineața mănânc papaya, ori apă călduță cu puțină drojdie. Mai consum sfeclă roșie, varză roșie, mult pește și sushi. Peștele îmi place să fie cât mai crud, pentru că, prin preparare termică, își pierde calitățile și gustul. În plus, când ai un pește proaspăt este păcat să-l prăjești, să-i pui maioneză. Eu cred că suntem rezultatul a ceea ce mâncăm, așa că, dacă îi dam corpului ce e mai bun, și el va fi sănătos și viguros”, a mai explicat Ramona Bădescu atunci.